Autor 618 vizualizări


Lucian Boia este, la ora actuală, cel mai prolific istoric român:la numai câteva luni după precedentul său volum, ”De ce e România altfel?”, a publicat un altul, ”Sfârşitul Occidentului?”, pe care tocmai l-a lansat la Bookfest. Ambele volume au fost pe primele două locuri în topul celor mai vândute cărţi ale Editurii Humanitas la târgul de carte.


Omul care a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei, continuă să ofere, într-un ritm susţinut, volume care stârnesc dezbateri şi controverse. După cartea ”De ce e România altfel?”, contestată de unii, dar şi devenită bestseller, Lucian Boia vine la scurt timp cu un nou volum ce va isca fără îndoială discuţii – ”Sfârşitul Occidentului?”. Criticilor aduse cărţii ”De ce e România altfel?” le-a răspuns într-o prefaţă, publicată în ediţia a doua apărută şi ea de curând, iar toată problematica va fi dezbătută şi luni seară, 10 iunie, în cadrul celebrelor ”Conferinţe ale Ateneului Român”, unde istoricul va intra în dialog cu Gabriel Liiceanu.

Adevărul:În noiembrie trecut publicaţi volumul ”De ce e România altfel?”, acum veniţi cu un altul, ”Sfârşitul Occidentului?”. Cum reuşiţi să scrieţi şi să publicaţi cu o aşa frecvenţă?

Lucian Boia:Bine, uitaţi-vă la cărţile acestea! Sper că sunt interesante, dar, material vorbind, sunt mai subţiri, aşa încât două sau trei fac cât o carte de dimensiuni mari. În plus, asta ştiu să fac şi asta fac – scriu cărţi. Aceasta ar fi definiţia mea:sunt un om care scrie cărţi. 

Au existat unele voci care au spus, după volumul trecut, că în ultima vreme se vede că scrieţi cărţile mai la repezeală.

Acestea sunt altfel de cărţi. Am scris şi volume foarte minuţios documentate (de exemplu ”Germanofilii”, ”Capcanele istoriei”), de aproape 400 de pagini, bazate pe informaţii în bună măsură inedite. Cred că e necesar să scriem şi genul acesta de cărţi – mai scurte, sintetice, adresate unui public mai larg, tocmai pentru a transmite un mesaj care nu se limitează la un număr restrâns de intelectuali. E firesc ca omul să scrie şi eseuri, de ce să fie acesta un gen dispreţuit?

A propos de voci critice, tocmai a apărut ediţia a doua a volumului ”De ce e România altfel?”, cu o prefaţă în care răspundeţi acestor critici.

Aşa e, prefaţa e intitulată ”Filosofia lui altfel:răspuns unor critici”. Printre altele, m-a deranjat lipsa de soluţii a celor care au criticat ceea ce am scris eu. Cred că suntem cu toţii de acord că România nu merge prea bine. Şi atunci vine imediat întrebarea:”de ce?”. Eu am încercat să explic toate lucrurile prin istorie. Pot să am, pot să nu am dreptate, dar cine contestă ce am scris ar trebui să vină cu altă explicaţie.De ce lucrurile nu merg bine în România? Din cauza guvernului actual? Din cauza guvernului actual plus guvernul precedent? Din pricina postcomunismului în ansamblu? Din cauza comunismului? Sau lucrurile nu merg bine din pricina tuturor acestor lucruri adunate? În plus, comunismul a dereglat cumplit societatea românească, dar la noi a făcut-o mai puternic decât în alte ţări pentru că s-a aşezat pe un teren unde deja erau dereglari şi tot felul de fracturi sociale. Şi astfel m-am văzut obligat să mă refer la întreaga istorie românească.

„Sigur că lumea s-a schimbat întotdeauna, dar acum o face tot mai repede şi s-ar putea ca accelerarea aceasta să ducă la un punct de ruptură, adică în viitorul apropiat să avem o civilizaţie cu totul diferită.” 

În noua dumneavoastră carte, ”Sfârşitul Occidentului?”, porniţi de la ideea că trăim o epocă de răscruce. Nu mai toate epocile din istorie sunt de răscruce?

Bineînţeles că toate epocile sunt de răscruce, însă a noastră e şi mai de răscruce. Cred că cu toţii vom fi de acord că istoria merge tot mai repede. De la o epocă la alta, istoria şi-a intensificat cursul şi accelerarea aceasta continuă. Vedem în ultimile două decenii câte transformări s-au petrecut, în viaţa socială şi în cea a fiecărui individ. Internetul, telefonia mobilă şi toate celelalte fac să evolueze foarte repede tipul de civilizaţie. Fenomenul e incontestabil, se vede cu ochiul liber. Sigur că lumea s-a schimbat întotdeauna, dar acum o face tot mai repede şi s-ar putea ca accelerarea aceasta să ducă la un punct de ruptură, adică în viitorul apropiat să avem o civilizaţie cu totul diferită de ceea ce am cunoscut până acum. Până acum, Occidentul a dominat lumea, prin civilizaţie, prin capacitatea lui tehnologică, economică etc., prin modelul pe care l-a oferit şi pe care toţi au încercat să-l imite. Acum, pe principiul vaselor comunicante, cam toţi tind să ajungă la acelaşi nivel, globalizarea înseamnă participarea tuturor şi astfel va rezulta probabil un nou tip de civilizaţie. Eu nu ştiu cum va arăta, dar va fi altceva decât viaţa cu care am fost obişnuiţi până acum.

Care sunt caracteristicile lumii acesteia care se sfârşeşte?

Cum spuneam, lumea care se sfârşeşte a fost una dominată de Occident, care a inventat la un moment dat o civilizaţie cu totul diferită de celelalte. O civilizaţie dinamică, una care şi-a propus să transforme lumea, care a inventat pur şi simplu conceptul de progres, care a avut o încărcătură utopică foarte importantă (cu derivele de rigoare – vezi comunismul şi altele asemenea), o civilizaţie care a adus ce e mai bine, dar şi ce e mai rău. Lumea în care trăim e creaţia Occidentului, totul a pornit de la modelul occidental. Timp de secole, Occidentul a fost animat de credinţa creştină şi de misiunea care-i revenea de a unifica lumea în jurul creştinismului. Apoi a trecut printr-o fază în care reculul credinţei creştine a fost compensat prin afirmarea puternică a unor religii secularizate. Adică e Occidentul de secol XIX şi început de secol XX, care crede foarte tare în progres, acesta devine o nouâ religie;ideologia naţională devine şi ea o religie foarte puternică, democraţia de asemenea. Sunt idealurile acestea pentru care oamenii au luptat şi şi-au dat viaţa. Din punctul acesta de vedere, Occidentul a cam obosit. Să comparăm de exemplu construcţia europeană cu acele construcţii naţionale din secolul al XIX-lea. Suntem foarte departe! Naţiunea a fost o mare credinţă, Europa e o credinţă destul de relativă, o vedem cum scârţâie din toate încheieturile la prima criză mai gravă, e mai mult o birocraţie decât o credinţă. Nu mai sunt marile proiecte care au animat cândva omenirea, acum e o atitudine mai nesigură, destul de temătoare, de defensivă. De fapt, ideologia care astăzi se afirmă mai puternic e legată de sănătatea umană şi de sănătatea planetei, e ideologia ecologică în ansamblu. Teama de încălzirea globală, de faptul că s-ar putea răsturna echilibrele naturale... E o ideologie importantă, numai că nu mai este una cuceritoare, ci una temătoare. În cartea mea spun, deci, că Occidentul a cam obosit, nu mai oferă suficient vis, nu mai oferă suficientă perspectivă pentru o lume de mâine.

În cartea aceasta, ”Sfârşitul Occidentului?”, sunteţi istoric sau futurolog? 

Nu sunt deloc futurolog. Am spus-o de mai multe ori:despre viitor se spun numai prostii. E normal să privim spre viitor, dar în acelaşi timp scenariile pe care le construim noi nu au fost niciodată ratificate de adevăratul viitor. Istoria s-a încăpăţânat să meargă pe propriul ei drum. Sunt prea multe elemente – o infinitate – care se combină şi care vor da istoria şi ziua de mâine. Cartea mea este o carte despre viitor în care spun în mod paradoxal că nu ştim nimic despre viitor. Nu avem cum să ştim cum va fi ziua de mâine. Abia reuşim să interpretăm cum a fost trecutul – şi chiar şi aici aproximăm. Eu nu m-am transformat în futurolog, ci m-am prezentat doar ca un comentator al diverselor scenarii despre viitor şi mi-am manifestat scepticismul. Am analizat scenariile Iar acestea spun mai mult despre prezent, despre cum ne proiectăm noi în viitor, decât despre cum va fi viitorul adevărat.

 

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro