Lucian Boia faţă în faţă cu România de ieri şi de azi jpeg

Lucian Boia faţă în faţă cu România de ieri şi de azi

📁 Carte
Autor: Monica Andronescu
🗓️ 30 aprilie 2015

Un nou volum semnat de Lucian Boia, „Cum s-a românizat România”, va apărea în curând la Editura Humanitas, iar lansarea va avea loc joi, 7 mai, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu în prezenţa autorului şi a lui Gabriel Liiceanu.

„Cum s-a românizat România”, cel mai nou titlu care poartă semnătura lui Lucian Boia, va fi lansat printr-un eveniment special care se va desfăşura pe data de 7 mai. Un subiect nou şi „o privire altfel”, aşa cum este anunţat studiul, volumul propune o cercetare incitantă. În Vechiul Regat de dinainte de 1918, populaţia oraşelor era cât se poate de amestecată sub aspect etnic şi cultural. În perioada interbelică, România Mare cuprindea, alături de românii majoritari, o diversitate de naţionalităţi ca niciunde în Europa. Lucian Boia înfăţişează modul cum, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, apoi în perioada comunistă şi în anii care au urmat, această diversitate a dispărut aproape cu desăvârşire. România e astăzi mai românească decât oricând. Din păcate, arată autorul, şi românii s-au „românizat”, rupându-se în mare măsură, prin izolaţionismul practicat de regimul comunist, de valorile culturii occidentale pe care se clădise România modernă.

Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.     

Citeste mai mult:adev.ro/nnkq0h

11178213 794824173935854 4501893527501211021 n jpg jpeg