LIVE, ora 17.00. Conferinţele „Historia”: Arad, capitala politică a Marii Uniri

Autor 1299 vizualizări


La finele veacului al XIX-lea, Aradul avea să devină centrul marilor decizii politice, locul spre care migra întreaga intelectualitate, izvorul speranţei în dreptatea istoriei. Au fost deceniile în care s-a activat întregul mecanism de promovare şi conservare a identităţii româneşti. 

Anul 1918 poate fi caracterizat drept unul al marilor declaraţii publice de unitate a tuturor românilor, în virtutea dreptului la autodeterminare, susţinut de programul wilsonian.

Contextul internaţional favorabil – sfârşitul războiului, declaraţiile de independenţă ale altor state – a cristalizat decizia de înfăptuire a unirii. După adoptarea „Declaraţiei de principii” de la Oradea, în 12 octombrie, redactată de Vasile Goldiş şi citită, în 18 octombrie, de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta, în noaptea de 30-31 octom-brie a avut loc întâlnirea liderilor Partidului Naţional Român cu cei ai social-democraţilor, la Hotelul „Vadászkürt” din Budapesta. Pe bază de paritate, au fost desemnaţi şase membri ai PNR şi şase ai secţiei române a PSD, constituindu-se Consiliul Naţional Român Central. În 2 noiembrie, C.N.R.C. şi-a stabilit sediul la Arad, în casa lui Ştefan Cicio-Pop, cel care a fost desemnat preşedinte al acestui organism.

De ce este Aradul capitala politică a Marii Uniri? Răspund la această întrebare, dar şi la multe altele, Simona Stiger, conf. univ. dr., Marius Diaconescu, prof. univ, Corneliu Pădurean, prof. univ. dr., Doru Sinaci, dr. directorul Bibliotecii Judeţeane „Alexandru D. Xenopol” Arad, Ciprian Plăiaşu şi Ciprian Stoleru, editori revista „Historia”, într-o conferinţă transmisă în direct de la Arad, moderată de Ion M. Ioniţă, redactor-şef „Historia”.

 

""