VIDEO // Dezbatere „Historia”: Dacia Felix, cum am devenit latini jpeg

VIDEO // Dezbatere „Historia”: Dacia Felix, cum am devenit latini

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 16 octombrie 2020

În urma a două războaie, împăratul Traian reușea să învingă, în anul 106, Regatul Dac condus de Decebal și Imperiul Roman îngloba o nouă provincie între granițele sale. Ce a urmat?

Cum au organizat romanii noua provincie, cum au administrat-o, ce viață economică a avut și cum s-a dezvoltat noul teritoriu sub legea Romei? Cum arătau orașele și cum trăiau oamenii în provincia numită Dacia Felix? Cine a venit în Dacia, alăturându-se populației autohtone și generând un proces ce va duce la apariția unui nou popor latin în partea răsăriteană a fostului imperiu? Ce ne spun descoperirile arheologice și ce putem reconstitui din viața de acum 2000 de ani a strămoșilor noștri? Cum se îmbrăcau, cum locuiau, ce hrană aveau zi de zi?

Revista „Historia” a dedicat un număr special Daciei Romane și discutăm despre toate acestea la „Dezbaterile Historia”, cu istorici și arheologi specializați în epocă, Andrei Pogociaș, Florian Matei-Popescu și Cătălin Drăghici, într-o emisiune moderată de Ion M.Ioniță, redactor-șef Historia.