VIDEO Dezbatere „Historia”: Bătălia de la Mărăşti, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române” jpeg

VIDEO Dezbatere „Historia”: Bătălia de la Mărăşti, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române”

📁 Primul Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 14 iulie 2017

Iarna 1916-1917 a fost o iarnă a durerii pentru România. Cu armata aproape distrusă pe câmpul de luptă, cu mai bine de 2/3 din teritoriul ţării ocupat, cu Moldova plină de refugiaţi și bântuită de un nemilos tifos exantematic, cu un aliat rus tot mai șovăielnic, speranţa unui viitor mai bun pentru statul român abia mai licărea.

Poate cea mai dramatică descriere a situaţiei din acele momente o face contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei în România în acea perioadă: „Dacă aș încerca, schiţândo numai, să evoc icoana suferinţelor care copleșeau România, spre a-i găsi un loc într-un imaginar muzeu al frumuseţilor morale, ar trebui să așez în sala capodoperelor această ţară ale cărei virtuţi se ridică la înălţimea suferinţelor și chiar mai sus”. Nimeni nu avea să bănuiască atunci că, din toate umilinţele și suferinţele îndurate de armata și poporul român în 1916, peste doar un an se vor scrie cele mai frumoase și mai dramatice fapte de vitejie din istoria României.

În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne”. Conform rapoartelor lui Averescu, consecinţele ofensivei de la Mărăști și-au atins într-o mare măsură scopul. Pe lângă numeroasele pierderi cauzate inamicului, viitorul mareșal al României enunţa: „Moralul ofiţerilor și trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din faţa lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material (arme, mitraliere, tunuri).”

Din punct de vedere naţional, fuseseră eliberate 30 de sate și s-au câștigat 500 de km², au fost capturaţi 3.000 de soldaţi austro-ungari și germani și cel puţin 60 de tunuri. Numărul victimelor în rândul românilor s-a ridicat la 1.469 de morţi, 3.052 de răniţi și 367 de dispăruţi.

De ce este bătălia de la Mărăști un capitol de aur în istoria României? Ce consecințe a avut? Cum ar trebui să ne privim astăzi bătălia de la Mărăști?

La aceste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns istoricul Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă în direct, de la ora 11.00, de site-ul adevarul.ro.