La Gura Humorului vor începe săpături pentru a se găsi fortificaţiile habsburgice jpeg

La Gura Humorului vor începe săpături pentru a se găsi fortificaţiile habsburgice

📁 Istorie Urbană
Autor: Redacția
🗓️ 21 iunie 2011

Primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat, luni, că în oraş urmează să fie făcute lucrări arheologice pentru găsirea celor 14 forturi din sistemul de fortificaţii al oraşului, după ce în Arhiva de Stat de la Viena au fost găsite documente ce indică existenţa acestor construcţii.

Ursaciuc a spus, într-o conferinţă de presă, că recent cercetători din cadrul Universităţii din Suceava care au studiat mai multe acte din arhiva Imperiului Habsburgic aflată la Viena au găsit documente în care este prezentat sistemul de fortificaţii al oraşului Gura Humorului construit la mijlocul secolului al XVIII-lea.

El a arătat că, în prezent, se cunoaşte doar existenţa fortului principal, dar că, potrivit documentelor din arhivă, Gura Humorului era cea mai fortificată localitate din Imperiul Habsburgic, fiind construite 14 forturi.

"Se pare că fortul principal s-a construit pe o cetate mai veche", a declarat Ursaciuc care a adăugat că, până în prezent, nu s-au făcut săpături arheologice în acest sit.

El a mai arătat că, în vederea lucrărilor arheologice, Primăria Gura Humorului a încheiat un contract cu Muzeul Bucovinei.

"Este pentru prima dată când se vor face săpături. Se consideră că sunt fortificaţii unice", a mai spus primarul.

El a mai anunţat că documentele găsite în Arhiva de stat de la Viena privind sistemul de fortificaţii din Gura Humorului vor fi prezentate, în original, într-o expoziţie organizată la începutul lunii iulie, odată cu Zilele oraşului.

Ursaciuc a menţionat că autorităţile locale vor promova un proiect cu finanţare europeană pentru amenajarea unui muzeu în aer liber cu ruinele acestor fortificaţii unde vor fi expuse şi obiecte de artilerie austriece din secolul XVIII.