La 700 de ani de la moartea lui Dante, cel mai cunoscut portret al scriitorului a fost restaurat  Cum arată acum? jpeg

La 700 de ani de la moartea lui Dante, cel mai cunoscut portret al scriitorului a fost restaurat. Cum arată acum?

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 19 martie 2021

Portretul cel mai cunoscut al lui Dante Alighieri, realizat de pictorul renascentist toscan Andrea del Castagno, şi păstrat la Galeria Uffizi din Florența, şi-a regăsit „tinerețea” pe care o pierduse în urma intervențiilor succesive, grație unor noi lucrări de restaurare, relatează Agerpres.

Lucrările de restaurare, care au avut loc la împlinirea a 700 de ani de la moartea poetului italian, au dezvăluit imaginea senină şi liniștită a lui Alighieri, foarte diferită de ceea ce se vedea până acum, a explicat muzeul într-un comunicat. "Depunerii progresive de sedimente pe suprafața picturii şi intervențiile au întunecat cromatismul operei, dându-i aspectul unei picturi în ulei", a precizat muzeul. 

Directorul Galeriei Uffizi, Eike Schmidt, a precizat că "este, poate, imaginea cea mai faimoasă a lui Dante, un simbol legat de cultura şi de spiritul italienilor". Lucrările de restaurare au fost realizate de specialişti ai muzeului în tehnici avansate de curăţare, care "au redat operei lejeritatea tipică a unei picturi murale, redescoperind un chip al lui Dante luminos şi cu o prospeţime juvenilă complet nouă". 

Acest portret realizat va fi protagonistul marii expoziţii "Dante - The Vision of Art", organizată în oraşul Forli de Fundaţia Cassa dei Risparmi şi de galeria Ufizzi, care a împrumutat aproape 50 de lucrări, ca parte a celebrărilor prilejuite de comemorarea a 700 de ani de la moartea autorului Divina Comedia. Andrea del Castagno a pictat între 1447 şi 1449 un ciclu de portrete reprezentând personalităţi importante ale culturii, precum Dante Alighieri, Petrarca şi Boccaccio.

dante alighieri jpg jpeg