Istoria clubului de fotbal Oțelul Galați, scoasă la licitație

Autor 296 vizualizări


Adunarea creditorilor clubului de fotbal Oțelul Galați a decis să scoată la licitație în vânzare obiectele ce au definit istoria sportivă a clubului.

La mai bine de jumătate de secol de la înfiinţarea echipei gălăţene,Marca "Oţelul",precum și dreptul de utilizare a acesteia,dar și palmaresul echipei,format din 80 de cupe,sunt puse în vânzare prin licitaţie de către administratorul F.C. Oțelul,aflat în insolvență,la un preț de pornire de 9.000 euro.

Suporterii Oţelului vor mai putea achiziţiona:o colecţie de portrete-caricaturi ale jucătorilor (26 de desene – preț de pornire 1000 de euro);istoria F.C. Oțelul Galați în imagini,colecția oficială de fotografii și afișe a clubului (106 piese – preț de pornire 3.500 de euro);echipament sportiv (peste 200 de piese de echipament),printre care trei tricouri alb-roşu şi nouă tricouri albastru-negru,cu care s-a jucat în Liga Campionilor,alături de peste 20 de tricouri cu care s-a jucat în Liga I.

Licitaţia din data de 23 februarie va fi precedată de expoziţii în Bucureşti şi Galaţi,precum şi de o conferinţă de presă la Bucureşti,în data de 10 februarie,orele 12.00,la sediul Artmark (Palatul Cesianu-Racoviţă).