Iranul acuză SUA de agresiune psihologică gif

Iranul acuză SUA de agresiune psihologică

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 28 iunie 2010

Iranul acuză Agenţia Centrală de Informaţii din SUA că poartă "un război psihologic", subliniind că CIA ştie că programul nuclear iranian nu are scopuri militare, informează AFP.

Teheranul a făcut acest anunţ după declaraţiile directorului CIA, Leon Panetta.

"Acest gen de declaraţii fac parte dintr-un război psihologic lansat pentru a se forma o viziune negativă asupra activităţilor nucleare paşnice ale Iranului", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparast.

"Oficialii militari americani şi în special serviciile de informaţii ştiu mai bine decât oricine că programul nuclear iranian nu are scopuri militare", adaugă oficialul iranian.

Duminică, Leon Panetta a declarat că Iranul dispune de suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica două arme nucleare, adăugând că această ţară poate obţine o bombă atomică în doi ani.