În doliu, dar pe cai mari
”Trebuie să purtăm doliu după Trianon, deoarece este vorba despre cea mai mare tragedie a istoriei maghiarilor” a declarat vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, pe 4 iunie, într-o emisiune TV. Oficialul ungar a generalizat sentimentele proprii, apreciind că niciun stat succesor nu are motive pentru a sărbători, exemplificând tocmai cu România, care suferă că Republica Moldova nu vrea să se unească și se tem de o eventuală rupere a Moldovei de Muntenia. E doar ultima declarație în care Semjen Zsolt jignește România și își face imagine politică pe seama declarațiilor revizionist-șovine. Disperat să își contureze o imagine distinctă de cea a tătucului Viktor Orban, premierul Ungariei, Semjen Zsolt încearcă prin orice mijloace să atenueze impresia de absorbție a partidulețului pe care îl conduce (Partidul Național Creștin Democrat/KDNP) de către atotcuprinzătorul FIDESz. Cum spectrul politic ideologic ungar este ocupat de iliberalul Viktor Orban, jovialul Semjen a cules ce a mai rămas: discursul antiromânesc și revizionist, care țintește o nișă constantă a electoratului și care are și rolul de a abate atenția de la unele probleme reale ale Ungariei, cum ar fi izolarea internațională, criticile tranșante din partea UE și SUA.
Sigur că îndemnuri la doliu ”pasiv-agresiv” s-au mai văzut (ne amintim cu umor românesc de declarația lui Tokes din 2010, în care califica 1 Decembrie drept ”un zi de doliu”). Sigur că revizionismul ungar a îmbrăcat nenumărate forme, de la extremism, până la demonstrații pașnice și propuneri legislative. Dar acum este vorba de un oficial de prim rang al statului vecin și prieten, care deplânge public granițele comune cu România. Un megieș care vrea respect, colaborare și prietenie, dar se plânge, de câte ori îl ascultă cineva, că gardul nu e bine pus.
Ei, bine, megieșul de care vorbim nu e doar pururi ”îndoliat”, căci are și zile când sărbătorește. A făcut înconjurul internetului când a intrat, în 2014, la Târgu Secuiesc, călare în Piața Mare a orașului, amintind (voalat, dar asumat) de guvernatorul Miklos Horthy care elibera, în 1940, orașele din Transilvania, călare pe un cal alb.
Întristat și plâns, Semjen s-a bucurat totuși de oportunitățile pe care Transilvania le oferă, generoasă, tuturor, autohtoni sau megieși, participând cu mult entuziasm la vânătorile organizate prin codrii patriei.
Ca un bun vecin, Zsolt baci a scos din buzunarul țării sale bani frumoși pentru finanțarea organizațiilor maghiare autohtone care militează pentru autonomie teritorială pe criteriu etnic și pentru segregare etnică în școli, pretinzând că încurajează cultura minorității maghiare. Conform unei analize a jurnaliștilor de la portalul ”Transindex”, numai în anul 2012, autoritățile ungare au alocat 1 milion de euro Partidului Popular Maghiar din Transilvania și unor organizații conexe acestuia. Asta ca să nu menționăm sumele oferite pentru ”activitățile culturale” promovate de UDMR și ONG-urile înrudite și care au avut ca efect îmbrățișarea din ce în ce mai curajoasă a ideologiei FIDESZ de către UDMR. În preajma alegerilor din aprilie 2018, toate formele de reprezentare ale maghiarimii autohtone (politice, culturale, religioase, media etc.) au primit finanțări record, totalizând peste 100 de milioane de euro. Tot din grijă pentru ”prezervarea identității naționale”. Astfel, pe caii mari ai bugetului ungar, Semjen Zsolt, un fel de ordonator de credite suprem al țării vecine, stoarce capital electoral de la votanții maghiari, proaspăt atașați sistemului de vot ungar, prin marea încetățenire oferită atât de generos în ultimii ani.
Cu toții avem câte un astfel de vecin: zâmbitor, megaloman, vânător pasionat, iubitor de cultură și care te așteaptă mereu să te întorci cu spatele, ca să mute gardul. Ce fac însă guvernanții români? Îl privesc cu toleranță europeană pe megieș, afirmă amuzați că sunt doar declarații politice și îi arată complice degetul arătător, ca unui copil poznaș. Sigur că și minimalizarea și bagatelizarea pot fi o strategie, căci o atenție prea mare și un răspuns prea serios i-ar conferi o vizibilitate mult pre mare lui Zsolt baci. Dar statul Român dispune și de alte mijloace: un mesaj ferm trimis prin Ministerul de Externe, cum că acest demnitar nu este binevenit în țara noastră, niște proteste răspicate, în fața ambasadorului Ungariei la București sau chiar transmiterea pe canale neoficiale, în virtutea bunelor relații personale existente între unii dintre conducătorii noștri (despre care s-a tot vorbit în presă) a unei solicitări de strunire a hățurilor călărețului îndoliat. Așteptăm, deci un feed back în acest meci de tenis peste gard sau peste graniță.
