Gunter Grass a fost declarat "persona non grata" în Israel jpeg

Gunter Grass a fost declarat "persona non grata" în Israel

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 9 aprilie 2012

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul german Gunter Grass, a fost declarat duminică "persona non grata" de către statul Israel, informează Agerpres.

Informaţia a fost făcută publică de ministrul de interne al Israelului, Eli Yishai, într-un comunicat, ca o reacţie la un poem în proză publicat de Grass, în care acesta îşi exprima îngrijorarea cu privire la un eventual atac preventiv al israelienilor asupra Iranului. Opera intitulată "Ceea ce trebuie spus" a apărut miercuri în cotidianul Suddeutsche Zeitung.

image
image

Decizia lui Yishai, lider al unui partid ultra-ortodox, implică interdicţia de a mai vizita Israelul pentru scriitorul german, ca urmare a "încercării lui de a alimenta ura împotriva statului Israel şi a poporului Israelului", după cum se arată în comunicatul citat. Poemul lui Gunter Grassa fost aspru criticat şi de premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi de partidele din Germania.

Într-un interviu acordat ulterior aceluiaşi ziar german care i-a publicat poemul, Gunter Grass se apără şi spune că nu doreşte instabilitatea Israelului. "Am sprijnit adesea Israelul, am fost deseori în această ţară şi vreau ca ea să existe şi să găsească, în cele din urmă, pacea cu vecinii săi", a declarat Grass pentru Suddeutsche Zeitung.

În trecut, poetul german Gunter Grass a stârnit un val de controverse recunoscându-şi aparteneţa, în tinereţe, la trupele WaffenSS.

sursa:gandul.info