Germania a ajuns să şi decoreze foştii inamici jpeg

Germania a ajuns să-şi decoreze foştii inamici

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: traducere de Simona Deleanu
🗓️ 21 iunie 2010

Un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care a condus o echipă de comando ce a ocupat un port-cheie al germanilor, a fost decorat cgiar de ... Germania, relatează BBC News.

Acţiunea sa din timpul războiului a permis aliaţilor scoaterea Danemarcei de sub influenţa nazistă. În mai 1945 „Operaţiunea Eclipsa” a dus la capturarea unei mari garnizoane germane şi a tuturor naziştilor din Danemarca. Succesul „Operaţiunii Eclipsa” a însemnat capturarea de către Aliaţii Occidentali a unor  importante trupe naziste de pe coasta Mării Baltice, URSS putând porni ulterior spre Europa Centrală.

Maiorul Tony Hibbert a fost decorat de către Germania cu Marele Sigiliu din Kiel. Decorarea a fost făcută acasă la maior, la Cornwall, de către consulul Germaniei în Devon şi Cornwall, Angela Spatz, care a afirmat că maiorul „cu siguranţă a salvat multe vieţi de ambele părţi”.

Maiorul Hibbert, acum în vârstă de 92 de ani, a afirmat că această decoraţie este cel mai important lucru pe care l-a primit în întreaga sa viaţă, fiind şi primul englez care primeşte o astfel de decoraţie. Onoarea a fost cu atât mai mare cu cât lupta dusă în acel moment a fost chiar împotriva Germaniei.