Fostul cancelar german Helmut Kohl a murit  jpeg

Fostul cancelar german Helmut Kohl a murit

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 17 iunie 2017

Fostul cancelar Helmut Kohl, artizanul reunificării germane, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, informează cotidianul german Bild.

Starea de sănătate a lui Helmut Kohl era extrem de fragilă, el fiind imobilizat într-un scaun cu rotile după ce în 2008 a suferit o căzătură și un atac vascular cerebral, relatează Agerpres.

Cancelarul german care a stat cel mai mult în funcție în perioada postbelică, între 1982 și 1998, Kohl a fost motorul din spatele introducerii monedei euro, convingându-i pe sceptici să renunțe la marca germană.

În Germania, el era celebrat în principal ca artizan al reunificării țării, pe care a obținut-o după căderea Zidului Berlinului în 1989, în ciuda rezistenței unor parteneri precum premierul britanic Margaret Thatcher și a liderului sovietic Mihail Gorbaciov.

Helmut Kohl s-a născut la Ludwigshafen, la 3 aprilie 1930. El a urmat studii universitare de istorie, drept și științe politice la instituții de învățământ din Frankfurt și Heidelberg. În 1947, a devenit membru al Uniunii Creștin-Democrate (UCD), iar în 1969, Helmut Kohl a devenit vicepreședinte al CDU și șeful Comisiei de programe a partidului.

După înfrângerea suferită de CDU la scrutinul legislativ din 19 noiembrie 1972 și retragerea lui Rainer Barzel de la conducerea partidului, Kohl a fost ales lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), reales în 1977 și în 1979. La 1 octombrie 1982, a fost ales cancelar federal. În momentul reunificării Germaniei, 3 octombrie 1990, Kohl se afla la apogeul popularității sale. 

Foto: Helmut Kohl, în anul 1987