Elie Wiesel returnează Ungariei o înaltă distincţie după ceremoniile în onoarea lui Jozsef Nyiro jpeg

Elie Wiesel returnează Ungariei o înaltă distincţie după ceremoniile în onoarea lui Jozsef Nyiro

📁 Holocaust
Autor: Mihaela Stoica
🗓️ 19 iunie 2012

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a anunţat că renunţă la cea mai înaltă distincţie ungară, ordinul Marea Cruce, primit în 2004, ca urmare a participării preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" anunţă, într-un comunicat, că este împuternicit de către prof. univ. Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, să transmită următoarea scrisoare prin care înapoiază statului ungar Ordinul Marea Cruce, "ca urmare a intensificării manifestărilor antisemite sau cu semnificaţie fascistă la care participă oficiali ai Republicii Ungaria".

Ceremonia memorială de la sfârşitul lunii trecute l-a ofensat pe supravieţuitorul Holocaustului în vârstă de 83 de ani, ai cărui părinţi şi soră au fost trimişi la moarte de oficiali ungari în timpul războiului.

"Domnule preşedinte (al Parlamentului Ungariei - n.red.), am aflat cu profundă dezamăgire şi indignare despre participarea dumneavoastră, alături de secretarul de stat pentru cultură Geza Zsocs şi de liderul formaţiunii de extremă-dreapta Jobbik, Gabor Vona, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro", scrie Elie Wiesel.

"Mi se pare ofensator ca preşedintele Parlamentului ungar să participe la o ceremonie în favoarea unui ideolog fascist ungar al regimurilor Miklos Horty şi Szalasi", adaugă laureatul Premiului Nobel pentru Pace.

În continuare, Elie Wiesel menţioneză că nu vrea să fie asociat în niciun fel cu aceste activităţi. "În consecinţă, renunţ la Ordinul Marii Cruci pentru Merite acordat de Republica Ungaria pe 24 iunie 2004", adaugă el.

Potrivit AP, rugat să comenteze în legătură cu această scrisoare, un purtător de cuvânt al parlamentului ungar a declarat că Laszlo Kover va răspunde mai târziu în această săptămână. Szocs a demisionat şi nu a putut fi contactat, iar Vona nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta.

În 24 mai, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Alexandru Florian, declara că instituţia pe care o reprezintă se opune înhumării în România a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, în cadrul unui eveniment public. "A fost parlamentar în Parlamentul fascist de la Budapesta, a scris în ziare de orientare fascistă de la Budapesta, a fost vicepreşedintele unei comisii parlamentare când era Guvernul Szálasi la putere, şi în consecinţă - e adevărat, nu a făcut crime, nu a instigat la crime - dar a făcut politică activă de orientare fascistă. Dacă familia sau cineva, pentru că într-adevăr s-a născut în Ardeal, de acolo a plecat, dacă vrea să fie reînhumat de către familie în cimitirul din localitatea în care s-a născut, pentru înhumare privată nu avem nimic. (...) Noi ne-am exprimat rezervele şi am considerat că ar fi un prilej pentru a promova o imagine pozitivă a unui personaj care a făcut politică de extremă dreapta în perioada celui de-al doilea război mondial", a spus Alexandru Florian, citat de Mediafax.

Bucureştiul şi-a exprimat dezacordul faţă de intenţia oficialităţilor ungare de a aduce în România rămăşiţele lui Nyiro, spre a fi reînhumate în cadrul unui ceremonial desfăşurat pe parcursul mai multor zile în Ghiorgheni, Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.