Două picturi de Rafael, descoperite la Vatican / VIDEO  jpeg

Două picturi de Rafael, descoperite la Vatican / VIDEO

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 3 iulie 2017

Două picturi ale lui Rafael au fost descoperite în timpul lucrărilor de restaurare ale unei săli din cadrul Muzeelor Vaticanului.

Rafael ar fi pictat cele două figuri alegorice, reprezentând Prietenia și Justiția, chiar înainte de moartea sa, în 1520, la vârsta de 37 de ani. Descoperirea a fost făcută în ”Sala lui Constantin”, o încăpere care prezintă scene din viața primului împărat creștin, relatează Agerpres.

”Suntem acum siguri de intervenția maestrului, a marelui Rafael”, a declarat restauratorul Fabio Piacentini într-un material video prezentat de televiziunea Vaticanului.

În același videoclip, profesorul german Arnold Nesselrath, istoric al artei la Muzeele Vaticanului, susține că respectivele picturi în ulei sunt ”de o calitate mult superioară celor care le înconjoară”.