Descoperirea care ar putea schimba tot ce ştim despre evoluţia omului jpeg

Descoperirea care ar putea schimba tot ce ştim despre evoluţia omului

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 6 iunie 2012

Noi indicii despre originea asiatică a speciei umane au ieşit la iveală, după ce oamenii de ştiinţă au analizat dinţii fosilizaţi ai unor maimuţe antropide descoperiţi în Myanmar, în sud-estul Asiei, scrie Daily Mail.

După ce paleontologii au analizat fragmentele provenind de la primatele “afrasia djijidae”, care au trăit acum 37-38 milioane de ani, au ajuns la concluzia că sunt asemănătoare cu cei patru dinţi de umanoid descoperiţi în urmă cu câţiva ani în Libia.

Această descoperire pledează în favoarea unei origini asiatice a strămoşului omului, care ar fi migrat în Africa, considerată până de curând leagănul umanităţii.

“Nu numai că s-a confirmat teoria potrivit căreia primele antropoide ar fi evoluat în Asia, dar se adevereşte şi ipoteza că, după procesul lor de migraţie spre Africa, strămoşii noştri au continuat să evolueze spre maimuţe şi, mai târziu, spre oameni”, a explicat  Chris Beard, unul dintre membrii echipei internaţionale de paleontologi care a făcut descoperirea.

Dinţii fosilizaţi au fost descoperiţi după şase ani de săpături în sedimentele din zona Nyaungpinle din Myanmar. Forma dinţilor indică faptul că Afrasia se hrăneau cu insecte şi aveau dimensiunile unui tarsier, adică mult mai mici decât cele ale unui om.

“Multă vreme am crezut că fosila din Libia era doar un fals indiciu, dar acum ne dăm seama că similaritatea dintre antropoidele de pe cele două continente indică o migraţie într-o etapă timpurie a evoluţiei speciei”, a explicat prof. Jean-Jacques Jaeger, de la Universitatea Poitiers din Franţa, lider al echipei de cercetători.

În ceea ce priveşte momentul migraţiei, cercetătorii nu pot spune cu exactitate perioada în care Afrasia au migrat din Asia către Africa. În orice caz, mutarea trebuie să fi fost destul de dificilă, având în vedere că în acea epocă geologică Africa era separată de Eurasia printr-o extensie a Mării Mediterane, Marea Tetys.

Chiar dacă nu se cunoaşte modul în care a avut loc colonizarea Africii de către antropoide, cercetătorii consideră că a fost o etapă decisivă în evoluţia speciei umane, întrucât condiţiile de pe noul continent le-au permis acestora să se diversifice şi să crească în dimensiuni.

sursa:gandul.ro