Autor 4167 vizualizări


Arheologii din Cluj au scos la lumină, miercuri, în cadrul unor lucrări de reabilitare făcute pe o stradă, o poartă de intrare a oraşului medieval. Este vorba despre prima poartă de intrare descoperită până acum. Zidul este din piatră şi va fi conservat. Arheologul Sorin Cociş din cadrul Institutului de Arheologie şi Istoria Arte Cluj a declarat că descoperirea a fost făcută în cadrul unor lucrări de reabilitare care se fac pe Bulevardul Ferdinand din Cluj. 

„Este vorba despre un monument de categoria I. Am descoperit, alături de alţi arheologi de la Muzeul de Istorie, de la Universitatea Babeş Bolyai şi Universitatea Sapientia, turnul de nord al oraşului medieval. Este prima poartă redescoperită. Este importantă descoperirea poziţionării porţii. Acum cercetăm. Am descoperit o latură a turnului. Zidul este din piatră pe latura de nord-sud, pe o lungime de 11 metri şi o lăţime de 1,30 metri”, a declarat Cociş.

Potrivit acestuia, poarta a fost construită, din piatră, în 1404, fiind dărâmat în 1873, odată cu dezvoltarea oraşului.

„Va fi conservat. Monumentul stă cel mai bine sub pământ. Ne gândim fie să facem o machetă în dreptul lui, fie marcarea lui pe stradă. Altă soluţie nu este. Va fi conservat în pământ”, a precizat arheologul Sorin Cociş.

Sursă: mediafax


""