Declaraţiile prinţului Albert de Monaco la 35 de ani de la tragica moarte a mamei sale, Grace Kelly jpeg

Declaraţiile prinţului Albert de Monaco la 35 de ani de la tragica moarte a mamei sale, Grace Kelly

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 14 septembrie 2017

Pe 14 septembrie 1982, în timp ce se afla în mașină cu fiica sa mai mică, Stéphanie, Grace Kelly are un atac cerebral și intră cu mașina în stânci. După o zi în comă, prinţesa eleganţei se stinge din viaţă la numai 52 de ani. Prinţesa de Monaco, cea care avea „părul lung, de culoarea frunzelor toamna, cu ochii albaștri sau violet, cu pete de aur”, lasa în urmă o familie care este îndurerată şi după 35 de ani de la dispariţia ei. Prinţul Albert de Monaco, actualul conducător al Principatului Monaco, povesteşte ce s-a întâmplat în ziua morţii mamei sale.

În urmă cu 35 de ani, dimineaţa zilei de 14 septembrie, Albert al II-lea lua micul dejun când tatăl său, Prinţul Rainier, l-a anunţat că trebuie să plece. „Mi-a spus că trebuie să ajungem la spital pentru că mama şi Stephanie au avut un accident”. Pe atunci, el avea 24 de ani, iar sora sa, care a supravieţuit tragicului eveniment – 17 ani.

„A fost un moment şocant; nu prea ştii ce să gândeşti şi, bineînţeles, crezi că lucrurile se vor îmbunătăţi şi că accidentul nu a fost unul atât de grav pe cât părea. Aşa că acele câteva ore au fost foarte emoţionale şi tensionate”, spune prinţul. „Abia pe seară am aflat că diagnosticul nu este unul deloc bun”. Peste 400 de personalităţi au participat la funeraliile prinţesei Grace Kelly, inclusiv Nancy Reagan şi Prinţesa Diana. Prinţul Rainer era vizibil afectat, „avea ochii umflaţi, şi faţa udă de lacrimi”. Albert spune că tatăl său s-a schimbat irevocabil după moartea prinţesei. „El a fost profund afectat şi nu a mai fost acelaşi om ca înainte de accident”, spune Albert.