De la Biserică în Gulag jpeg

De la Biserică în Gulag

📁 Comunism
Autor: Mihai Taşcă
🗓️ 24 noiembrie 2011

Peste 150 de slujitori ai bisericii au fost supuşi represiunilor în primii ani de ocupaţie sovietică. Despre câţiva dintre ei a scris renumitul scriitor disident rus Alexandr Soljeniţîn în „Arhipelagul Gulag".

Considerată de Lenin „opium pentru popor", religia a fost ţinta urii bolşevice după puciul militar din 1917 din Rusia. Biserici şi mănăstiri închise, distruse sau transformate în săli de distracţie şi depozite, preoţi, călugări şi enoriaşi împuşcaţi sau trimişi în gulag... Aceeaşi politică faţă de Dumnezeu au aplicat comuniştii şi în Basarabia.

Tăvălugul bolşevic venit peste Basarabia în vara anului 1940 s-a năpustit întâi de toate asupra intelectualităţii. Învăţători, primari, judecători, avocaţi, funcţionari au fost supuşi represiunilor politice în chiar primele zile după ocupaţie. Una dintre categoriile vizate în mod special au constituit-o slujitorii cultelor. Potrivit unor date nedefinitivate, din cei peste 400 de preoţi rămaşi în Basarabia, circa 150 au fost trimişi în Siberia, împuşcaţi pe loc sau condamnaţi la moarte. Povestea a trei preoţi de la Biserica Ciuflea (foto) din Chişinău se înscrie în şirul crimelor comuniste. Doi dintre aceştia au fost confraţi de gulag cu Alexandr Soljeniţîn.

Teodor Florea, condamnat de trei ori

Teodor Florea s-a născut în 1881 în satul Albineţ, judeţul Bălţi. Termină în 1902 Seminarul Teologic din Chişinău, fiind coleg de promoţie cu Teodor Neaga şi Nicolae Bivol, viitori deputaţi în Sfatul Ţării, iar în 1906-Academia de Teologie din Kiev. Activează un timp în Basarabia, profesor la seminarul pe care îl absolvise, iar în 1910 guvernul ţarist îl expulzează la Samara, pentru că se opunea rusificării Basarabiei. După un timp, se stabileşte cu traiul la Odesa, unde rămâne şi după unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, fiind profesor de religie la Gimnaziul nr. 5, apoi, din 1922, preot la Biserica „Sfântul Petru".


Prima dată este condamnat de troika NKVD în 1931, pentru agitaţie şi propagandă antisovietică, la trei ani de gulag în Extremul Orient. Este arestat din nou în 1937, fiind ţinut în izolator un an şi şapte luni, însă, din lipsă de probe, este eliberat. Îndepărtat de biserică, este forţat să se stabilească cu traiul în oraşul Herson, unde a lucrat la fabrica de uleiuri.

Teodor Florea jpg jpeg

În vara anului 1941, după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Ucrainei, redobândeşte dreptul de a fi preot, slujind până în decembrie 1941 într-un sat din apropierea oroşului Herson. La 1 ianuarie 1942 revine la Odesa, unde se afla familia sa, fiind numit preot la Biserica Sturdza. Studiile ecleziastice temeinice şi experienţa sa au făcut posibilă desemnarea lui în calitate de protopop al bisericilor din oraş, funcţie pe care o exercită până în 1943. Totodată, este învăţător de religie la Liceul nr.1, membru al colegiului de redacţie al ziarului „Transnistria creştină" şi profesor de religie la Seminarul Teologic din Odesa.

Procesiuni anticomuniste

Teodor Florea nu-şi ascundea viziunile antisovietice, pleda pentru studierea religiei în şcoală şi a organizat mai multe procesiuni religioase la care a condamnat comunismul. Convingerile sale politice le publică în numerele 3-4 din iulie-decembrie 1942 ale publicaţiei „Transnistria creştină".

Demascând bolşevismul, Florea afirmă: „Niciun guvern din lume nu a folosit atât de abil lozinca «Dezbină şi stăpâneşte» precum guvernul sovietic. Bolşevicii au dezbinat toate păturile sociale, le-au împărţit în grupe şi le-au învrăjbit una contra alteia". Apropierea trupelor sovietice de Odesa l-a obligat să se refugieze în România, în martie 1944. În decembrie este repatriat însă cu forţa în URSS. După carantina obligatorie la Centrul de filtrare din Chişinău, este pus în libertate. Reuşeşte să se angajeze preot la Biserica Ciuflea.

Maşinăria sovietică de reprimare l-a ajuns din urmă la 2 martie 1945, când este arestat şi învinuit de agitaţie şi propagandă antisovietică. După o anchetă care a durat până toamna, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat, la 3 noiembrie 1945, la zece ani de gulag, cu decădere din drepturile civile pentru o perioadă de cinci ani. Examenul medical efectuat la 3 mai 1945 arăta că Teodor Florea suferea de miocardită şi alte boli, fiind inapt pentru munca fizică. Cu toate acestea este exilat la Polul Nord.

În cadrul campaniei de reexaminare a pedepselor aplicate persoanelor supuse represiunilor politice, iniţiată în primii ani de după moartea lui Stalin, maiorul NKVD al RSSM Bogdanov, cel care a studiat dosarul lui Florea, conchide:nu sunt argumente suficiente pentru anularea sentinţei şi reabilitarea lui Florea. A fost eliberat din gulag la 27 iulie 1954. Ajuns în Basarabia este numit preot la biserica din satul Caragaş, raionul Slobozia. Dosarul penal păstrat la SIS nu conţine alte informaţii.

Victor Șipovalnikov, preotul ”dezertor”

Victor Şipovalnikov, rus de origine, s-a născut la 28 ianuarie 1915 în Arhanghelsk. În 1931 se mută la Leningrad, unde termină un tehnicum de mecanică, apoi lucrează la uzină. În 1939, este încorporat în Armata Roşie. După mai multe transferuri, în 1940 ajunge la Chişinău, iar în vara anului următor se retrage la Odesa împreună cu Armata Roşie.

Ofensiva Armatei Române şi lipsă de transport îl împiedică să părăsească Odesa. Educat încă din copilărie în smerenie faţă de Dumnezeu, cu ajutorul unei cunoştinţe, în luna decembrie 1941, este angajat cântăreţ la Biserica Sturdza din oraş. Aici îl cunoaşte pe preotul Teodor Florea, prietenie care avea să o păstreze şi în gulag. Concomitent, Victor Şipovalnikov frecventează cursurile Seminarului Teologic din Odesa, iar după absolvire, la 1 noiembrie 1943, a fost hirotonisit preot la aceeaşi biserică. În primăvara anului 1944 este evacuat în România, iar Patriarhul Nicodim Munteanu îl repartizează la Mănăstirea Cernica. În decembrie 1944 este repatriat în URSS. Ajuns la Chişinău, apelează la Teodor Florea şi este angajat preot la Biserica Ciuflea.

Asa arata sentinta preotului dezertor Victor Sipovalnikov jpg jpeg

(Așa arată sentința preotului „dezertor“ Victor Șipovalnikov)

A fost arestat la 2 martie 1945, fiind învinuit de agitaţie şi propagandă antisovietică, recalificată până la urmă, în lipsă de probe, în „dezertare din armată". A fost interogat de şase ori timp de două luni. Rechizitoriul întocmit de căpitanul Danilov la 6 mai 1945 propunea Consfătuirii Speciale a NKVD a URSS aplicarea unei pedepse de trei ani de privaţiune de libertate. Instanţa extrajudiciară a considerat pedeapsa prea blândă, condamnându-l pe Victor Şipovalnikov, la 12 noiembrie 1945, la cinci ani de gulag. A fost eliberat din gulag la 5 noiembrie 1947, în baza decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Despre amnistie". Procuratura Generală a RSSM l-a reabilitat la 25 martie 1989.

Fragment din „Arhipelagul Gulag"

„ ... [Peninsula] Peciora, ianuarie 1946. Un câmp înzăpezit. Coborâţi din vagoane, au fost aşezaţi în zăpadă, în coloană câte şase, număraţi, renumăraţi îndelung. În sfârşit, i-au ridicat mânându-i şase kilometri pe câmpul îngheţat. Grupul era de la Sud (Moldova) - toţi în încălţăminte proastă. Câinii au fost puşi în spate. Îi împingeau cu labele pe ultimii arestaţi, răsuflându-le câineşte în ceafă (în ultimul rând, mergeau doi slujitori ai cultelor - unul bătrân şi cărunt, preotul Teodor Florea, susţinut fiind de mai tânărul preot Victor Şipovalnikov)". Alexandr Soljeniţîn, „Arhipelagul Gulag", vol. I.

S-a rugat lui Dumnezeu în biserică să moară Stalin

Gheorghe Buruiană s-a născut în anul 1906 în satul Drăguşenii Noi, judeţul Chişinău. Îşi face studiile la Facultatea de Teologie din Capitală, pe care o termină în anul 1930, fiind hirotonisit preot la biserica „Sfântul Mihail", din comuna Mihailovca, judeţul Tighina. În septembrie 1940, reuşeşte să se repatrieze în România, dar revine la Mihailovca peste un an. La începutul lui aprilie 1942 se încadrează voluntar în Armata Română în calitate de preot militar, având gradul de căpitan. S-a aflat pe frontul din Crimeea până în luna aprilie 1943, când a fost demobilizat, întorcându-se la Mihailovca. În scopul reîntregirii familiei care se afla în România, în toamna lui 1944 trece cu traiul la Chişinău, obţinând un post de preot la Biserica Ciuflea. În perioada interbelică a fost membru al Partidului Naţional Creştin, candidând pe listele acestuia la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din România.

Comuniştii i-au încriminat faptul că în luna noiembrie 1944, la rugămintea unor enoriaşe, a oficiat o panihidă „pentru moartea cât mai grabnică a lui Stalin". La finele slujbei religioase, Buruiană le-a spus femeilor că panihida nu poate avea niciun efect. Răspunsul uneia dintre solicitante a fost că odată ce oamenii se roagă pentru însănătoşirea celui apropiat, crezând în puterea magică a rugăciunii, aceleaşi efecte ar trebui să le aibă şi rugăciunea pentru moartea lui Stalin.

În timpul interogatoriului, Gheorghe Buruiană recunoaşte că s-a lăsat influenţat şi de dascăl, care i-a spus că un grup de femei deja de 40 de zile postesc şi se roagă pentru plecarea sovieticilor din Basarabia. Mai precizează că iniţiativa nu a fost a lui, însă un preot trebuie să execute o rugăminte venită de la enoriaşi. De asemenea, lui Buruiană i s-a imputat că în toamna lui 1944, participând la slujba de Sfântul Dumitru, la biserica cu acelaşi hram, a proslăvit numele Regelui Mihai I al României.

A fost arestat la 30 ianuarie 1945, fiind învinuit de agitaţie şi propagandă antisovietică. Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 27-28 noiembrie 1945, Gheorghe Buruiană a fost condamnat la zece ani de privaţiune de libertate, cu decădere din drepturile civile pentru o perioadă de cinci ani şi confiscarea averii personale. A fost eliberat condiţionat în decembrie 1953. Este reabilitat la 18 martie 1996.

Articol preluat de pe http://www.adevarul.ro/