Cum funcţionează sistemul antirachetă Iron Dome care protejează Israelul | VIDEO jpeg

Cum funcţionează sistemul antirachetă Iron Dome care protejează Israelul | VIDEO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Viorica Marin
🗓️ 12 mai 2021

Iron Dome este un sistem mobil de apărare aeriană, dezvoltat Rafael Advanced Defense Systems, Israel Aerospace Industries şi Raytheon, care produce sistemul de rachete Patriot fabricat în America. Sistemele radar sunt de la ELTA System, o filială a IAI. Israelul a început să dezvolte sistemul „Iron Dome” în 2007, cu finanţare masivă din Statele Unite, prima baterie mobilă de interceptare fiind instalată în sudul Israelului în 2011, relatează adevarul.ro.

Sistemul antirachetă „Iron Dome” dispune de tehnologie de ultimă generaţie, chiar inovatoare, putând face faţă simultan unor ameninţări multiple, în orice condiţii meteo. Conform Forţelor Aeriene israeliene, rata medie de interceptare a sistemului antirachetă este de peste 70 la sută. Din 2011, sistemul a tot fost modernizat.

Este conceput pentru a intercepta şi distruge rachete cu rază scurtă de acţiune, avioane fără pilot, mortiere şi rachete de croazieră, lansate de la distanţe cuprinse între 4 până la 70 km de distanţă. O singură baterie a sistemului Iron Dome este formată dintr-un radar şi o unitate de control al focului, plus 3-4 lansatoare, fiecare cu câte 20 de rachete.

„Radarul detectează lansarea unei rachete şi transmite informaţii Centrului de control, care calculează instantaneu traiectoria proiectilului. Dacă locaţia spre care se îndreaptă o rachetă justifică interceptarea, o rachetă este lansată de la sol. Încărcătura rachetei de interceptare explodează în imediata apropiere a rachetei ofensive, distrugând-o”, explică armata israeliană.

627x0 jpg jpeg

O baterie mobilă a sistemului „Iron Dome” costă 50 de milioane de dolari, în timp ce o rachetă de interceptare are valoarea de 62.000 de dolari, sistemul fiind unul costisitor în contextul în care rachetele lansate din Fâşia Gaza sunt foarte ieftine.   Iron Dome este un sistem mobil de apărare aeriană, dezvoltat Rafael Advanced Defense Systems, Israel Aerospace Industries şi Raytheon, care produce sistemul de rachete Patriot fabricat în America. Sistemele radar sunt de la ELTA System, o filială a IAI.

 În 2019, armata americană a decis să achiziţioneze două sisteme de apărare anti-rachetă de tip Iron Dome, iar achiziţia era definită ca fiind urgentă.   Sistemul de apărare anti-rachetă de tip Iron Dome a fost testat pe teritoriul SUA acum patru ani. De atunci, experţii americani au urmărit eficienţa bateriilor folosite de armata israeliană şi au examinat interceptările reale ale sistemului, în special ale rachetelor lansate din Gaza.

Armata americană a alocat peste un miliard de dolari pentru proiectul de achiziţie a unor componente ale sistemului antirachetă israelian Iron Dome şi de a le integra cu sistemul integrat de conducere pentru managementul luptei – IBCS (Integrated Battle Management Command System) până în 2023. O problemă centrală a fost refuzul Israelului de a furniza armatei americane codul sursă Iron Dome, împiedicând capacitatea americanilor de a integra sistemul în apărarea lor aeriană.

Şi Ungaria se va dota cu sistemul israelian de apărare aeriană Iron Dome (Domul de Fier), menit să protejeze de atacuri cu rachete cu rază scurtă de acţiune şi de artilerie.

Hamas a declarat că a lansat 137 de rachete în „cinci minute” marţi după-amiază către Israel, lansările simultane fiind menite să împiedice scutul antirachetă „Domul de Fier” al Israelului. Potrivit imaginilor spectaculoase postate de ambasada Israelului în România, scutul antirachetă şi-a făcut însă pe deplin datoria.

Hamas anunţă o ripostă cu peste 200 de rachete

Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat miercuri că lansează peste 200 de rachete spre teritoriul israelian ca răspuns la atacurile israeliene asupra unei clădiri din centrul enclavei palestiniene, informează AFP.

Aripa armată a Hamas a indicat într-o declaraţie că "lansează 110 rachete asupra metropolei Tel Aviv" şi "100 rachete asupra oraşului Beer Şeva "ca represalii la reluarea atacurilor asupra clădirilor locuite de civili".  

Alarmele au răsunat în Tel Aviv şi Beer Şeva, în sudul Israelului, la scurt timp după difuzarea acestor informaţii, potrivit armatei israeliene.

Hamas informase anterior despre distrugerea unei clădiri cu locuinţe, magazine şi un post local de televiziune, situate în centrul oraşului Gaza. "Pagube importante au fost înregistrate în privinţa turnului şi a clădirilor din jur", a raportat postul de televiziune Hamas Al-Aqsa TV. Această nouă lansare de rachete îi urmează celei efectuate mai devreme înspre Tel Aviv, soldate cu un mort la periferia oraşului. Trei israeliene au fost ucise şi alţi zeci au fost răniţi începând de luni, în urma atacurilor cu rachete dinspre Fâşia Gaza. Cel puţin 32 de palestinieni, printre care zece copii, au fost ucişi în atacurile israeliene asupra enclavei. Potrivit autorităţilor locale, violenţele au făcut peste 200 de răniţi.

Escaladarea violenţelor israeliano-palestiniene vine pe fondul recentelor ciocniri soldate cu răniţi în Ierusalimul de Est.