Autor 6976 vizualizări


Cele trei cazuri anunțate de Grupul de Comunicare Strategică ridică numărul infectărilor cu coronavirus la 102 persoane. Ultimele 3 cazuri sunt politicieni liberali care au participat la ședința PNL la care a participat și senatorul Vergil Chițac, confirmat și el cu coronavirus. Doar sâmbătă au fost 7 confirmări de COVID-19. România intră în scenariul 3 pregătit de autorități.

Trei membri PNL au fost infectați de senatorul liberal Vergil Chiţac. Acesta a fost vineri confirmat cu Covid-19. Informația a fost confirmată în mod oficial de către Grupul de Comunicare Strategică. Asta înseamnă că România intră în scenariul 3, depășind astfel 101 cazuri de coronavirus. 

Potrivit informațiilor de la această oră, cei trei liberali infectați de senator sunt un deputat și doi aleși locali. Aceștia din urmă sunt un primar și un candidatul la consiliul județean.  „Sunt confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae. Toți 3 se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat și senatorul Chițac, și ieri nu au fost prezenți la reuniunea Biroului Executiv al PNL”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică. 

Ce presupune intrarea în scenariul 3 al autorităților 

Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

„Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19)”, se arată într-un comunicat de presă al Grupului Strategic. 

În scenariul 3, valabil pentru înregistrarea a 101 până la 2.000 de cazuri, se mărește capacitatea de răspuns la coronavirus și se începe un triaj la fiecare spital: vor fi prioritizate cazurile din epidemie și vor fi amânate cele care nu sunt urgențe medicale. Toate spitalele de boli infecțioase nu vor mai trata decât pentru Covid-19, bolnavii cu alte afecțiuni fiind transferați către alte centre medicale. 

Vor fi mărite spațiile pentru tratarea bolnavilor și vor fi aduși medici suplimentari. De asemenea, vor fi impuse noi restricții în ceea ce privește circulația. 

Se vor căuta noi spații pentru carantină. Este posibilă și introducerea carantinei la domiciliu, cu măsuri speciale de pază.