Autor 3728 vizualizări


Nimic mai pasionant decat istoria spionajului, iar in acest domeniu poate ca istoria spionajului sovietic se plaseaza pe primul loc ex-aequo cu cel israelian. Ambele s-au dovedit de o impresionanta eficacitate, cunoscand performante care tin de legenda.
 
Daca despre spionajul israelian exista lucrari profesioniste care au prezentat-evident, in limitele posibile-faptele de arme ale agentilor israelieni, despre spionajul sovietic informatiile sunt mult mai sarace si se intelege de ce:Uniunea Sovietica a fost tara secretului total, spart doar atunci cand un defector a ajuns in Occident si a inceput sa vorbeasca. Cititorilor romani le este familiara istoria lui Vladimir Bogdanovici Rezun, cunoscut sub pseudonimul Viktor Suvorov (cateva din cartile lui au fost traduse in limba romana). Ucrainean, nascut in 1947, el a devenit ofiter GRU (serviciul de informatii al Armatei Sovietice) si a fost trimis ca agent in Elvetia sub acoperire, in calitate de secretar trei al Ambasadei Sovietice. A fugit in 1978 in Marea Britanie si, in lucrarile sale, a facut dezvaluiri despre pregatirea si activitatea agentilor secreti sovietici.

 

Mapa speciala
O carte, de o cu totul alta factura, dar nu mai putin captivanta, este cea a lui Leonid Mlecin, Osobaia papka. Slujba vneei razvedki  (Mapa speciala. Serviciul de informatii externe, Moscova, 2004). El este un foarte cunoscut publicist dedicat istoriei, autor al unor valoroase scrieri despre Armata Rosie si diplomatia sovietica, bogate in informatii, prezentate atractiv si pentru specialisti, si pentru marele public.
Volumul este o suita de portrete ale sefilor Serviciului de Informatii Externe sovietic, incepand cu Iakov Hristoforovici Davtian (1888-1938) si terminand cu Serghei Nikolaevici Lebedev (nascut in 1948), primul sef al spionajului extern, numit de Vladimir Putin (20 mai 2000).
Pentru cititorul/istoricul roman, cartea lui Leonid Mlecin ofera multe si variate informatii de mare interes. Dintre ele am ales capitolul consacrat lui Aleksandr Mihailovici Saharovski, care a fost seful Serviciului de Informatii Externe, timp de 15 ani, incepand din anul 1956.
Fiu de taran, el s-a nascut la 3 septembrie 1909, in satul Bolsoe Ojokino din gubernia Kostroma, dar, in scurt timp, familia s-a mutat la Petersburg. Intrat in 1939 in NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne), a inaintat in ierarhie, beneficiind de epurarea facuta de unul din apropiatii lui Beria, S.A. Goglidze (care, adaugam noi, a desfasurat actiuni represive in Basarabia, dupa anexarea ei de catre URSS, in 1940).

Consilier in Romania

La inceputul lui noiembrie 1949, Gh. Gheorghiu-Dej i-a solicitat lui Stalin sa trimita in Romania consilieri pe probleme de securitate. La 9 noiembrie, Biroul Politic al PC (bolsevic) a aprobat plecarea in Romania a "lucratorilor Ministerului Securitatii Statului, tovarasii Saharovski si Patrikeev", Stalin informandu-l personal pe liderul roman despre satisfacerea cererii sale, la 15 noiembrie (de mentionat ca Stalin a semnat cu pseudonimul Filippov!).
Lucrarea lui Mlecin nu ne ofera informatii semnificative despre activitatea lui Saharovski in Romania. Aflam insa ca, in decembrie 1951, Andrei Andreievici Gromiko, pe atunci prim-loctiitor al ministrului Afacerilor Straine, l-a insarcinat pe ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei Ivanovici Kavtaradze, sa comunice liderilor romani ca "Dupa opinia guvernului sovietic, in zilele urmatoare, trebuie judecati spionii, diversionistii si teroristii Spinder, Saplacan, Bon si Stetanescu (poate Stefanescu - n. n.), condamnati la impuscare, iar sentinta executata". Am reprodus intocmai documentul citat de Leonid Mlecin, care il mentioneaza pentru a arata ca problemele represiunii erau tratate nu numai pe linia organelor de securitate, ci si pe canale diplomatice.

Nu este lipsit de interes pasajul din raportul trimis, in iunie 1950, de Saharovski lui Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securitatii Statului al URSS, in care, referindu-se la Ana Pauker, afirma:"Nu se distinge prin modestie in viata personala [...] Se inconjoara de apropiati din randul evreilor". Ultima parte este de pus in legatura cu deriva antisemita din ultimii ani de viata ai lui Stalin.
Nu stim daca Gheorghiu-Dej era la curent cu atitudinea defavorabila a lui Saharovski fata de Ana Pauker, perceputa de liderul roman ca o primejdioasa rivala. Chiar daca ea nu putea sa ocupe functia de secretar general, Gheorghiu-Dej se simtea amenintat de autoritatea si, am spune, autoritarismul Anei Pauker (sunt numeroase marturii in acest sens). Probabil ca Dej ar fi incercat sa si-l alieze pe consilierul sovietic daca ar fi stiut ce raporta el la Moscova despre Ana Pauker. Relatiile dintre Gheorghiu-Dej si Saharovski nu au fost insa cordiale.
"Secretarul general roman - scrie Mlecin - s-a plans deschis ambasadorului sovietic, Serghei Ivanovici Kavtaradze, ca, din vina lui Saharovski, indicatiile sale Ťin problema imbunatatirii muncii organelor (de securitate - n. n.) nu capata o realizare practicať". La Moscova, nemultumirea lui Gheorghiu-Dej a fost luata in consideratie, astfel ca la 19 noiembrie 1952, Saharovski a revenit in patrie si a avut o ascensiune spectaculoasa, devenind in mai 1956 seful Primei Directii Principale (PGU)-adica spionajul extern-al KGB. A ramas in aceasta inalta functie pana in iulie 1971, cand a fost indepartat de Iuri Vladimirovici Andropov, in urma dezertarii unui agent sovietic din Marea Britanie, Oleg Lialin, urmata de expulzarea a 105 diplomati sovietici din aceasta tara, sub acuzatia de spionaj. Trecut in randul consultantilor superiori, Saharovski s-a pensionat in februarie 1975 si a murit la 12 noiembrie 1983.

Solicitare adresata Bucurestiului

Desi capitolul pe care i-l consacra Leonid Mlecin este consistent, informatiile despre sederea lui Saharovski in Romania sunt sarace. Autorul aminteste despre vizita lui Saharovski in Romania-semnalata de generalul Ion Mihai Pacepa-in 1967, dupa razboiul israelo-arab, pentru a solicita acordul autoritatilor romane privind tranzitul palestinienilor lui Yasser Arafat spre URSS, unde urmau sa primeasca o pregatire militara in vederea executarii de acte teroriste impotriva Israelului. Autorul nu spune nimic despre raspunsul partii romane, dar semnaleaza prezenta, in 1973, a circa 3.000 de palestinieni, care primeau antrenament militar terorist la Baku, Taskent, Simferopol si Odessa. Veneau prin Romania? Probabil ca da, avand in vedere relatiile stranse dintre N. Ceausescu si Yasser Arafat.
Desi, spre deosebire de celelalte carti ale lui Leonid Mlecin, cea discutata aici nu potoleste foamea noastra de informatii, credem ca si cititorii nostri s-au convins ca Osobaia papka... este o contributie de prim ordin la cunoasterea istoriei spionajului sovietic. Ce bine ar fi ca o editura de la noi sa-i dea o traducere romaneasca!

""