Comoară de milioane de euro descoperită de un copil de trei ani jpeg

Comoară de milioane de euro descoperită de un copil de trei ani

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 23 noiembrie 2010

James Hyatt, un copil de trei ani din Anglia, se juca cu detectorul de metale al bunicului său şi a găsit pe câmp o comoară veche de 500 de ani.

Obiectul, datând din secolul al XVI-lea, este un medalion de aur. Experţii afirmă că în Marea Britanie există doar patru exemplare din această bijuterie, care ar fi putut aparţine familiei regale. Tatăl lui James, un informatician de 34 de ani, a declarat cotidianului Sun:“A fost atât de emoţionat când şi-a dat seama că a descoperit o comoară adevărată!” James a spus că maşinăria face “bip bip” şi atunci am săpat în pământ. Era aur”, a mai spus tatăl.Guvernul va expertiza medalionul, valoarea acestuia urmând să fie înmânată familiei Hyatt. Un medalion identic a fost cumpărat cu 2, 9 milioane de euro de Muzeul din York.