Autor 724 vizualizări


Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat (ornat cu miniaturi - n.r.) aflat într-o colecţie din România ar putea fi înscris, alături de celelalte 8 manuscrise pictate în vremea lui Carol cel Mare, pe lista UNESCO.

Şeful interimar al filialei Batthyaneum a Bibliotecii Naţionale a României, Cristian Mladin, a anunţat, miercuri, în cadrul unei eveniment organizat cu prilejul primei ediţii a „Zilei Porţilor Deschise” la această bibliotecă din Alba Iulia, că, datorită iniţiativei unui profesor din Trier, se fac demersuri pentru ca cele 9 codice existente „să intre pe lista UNESCO”, informează Agerpres.

Prezent la eveniment, managerul Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, fost ambasador al României la UNESCO, a confirmat existenţa acestui proiect, intitulat „Memoria lumii”.

Ce este Codex Aureus

Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia Bibliotecii Naționale a României şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale Şcolii de Curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte /Bibliotheca Palatina/. În 1623, întreg patrimoniul Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi încorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă dar ajunge parţial la Roma. Vreme de doua sute de ani, nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei parţi. La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a doua parte, la Vatican. Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) şi că din în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác.

Legătura originală, este sculptată în fildeş şi aur şi se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra şi la Museo Sacro la Vatican. Au fost realizate din iniţiativă germană, doua facsimile ale manuscrisului integral, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio, forma regalis, de 365x265 mm. Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis). Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. S-a folosit scrierea capitală (capitala elegans pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor.

Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 101 file de text (202 pagini) sunt decorate cu chenare policrome. Deasemenea sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei (p. 26), al evanghelistului Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus (p. 27). Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p. 37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de Curte se împletesc motivele stilistice ale artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, demonstrând că arta carolingiană a marcat trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice către arta cu exprimare mai liberă, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene; influienţele se explică şi prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul ce a avut loc în timpul lui Carol cel Mare.