Autor 9319 vizualizări


Deosebit de dependenta de modelul de curgere a vremii, istoria umana ramane astfel si una a evolutiilor climatice. Actuala ordine ecoclimatica, instaurata in urma cu 8.000-10.000 de ani, s-a caracterizat printr-o relativa stabilitate, ceea ce a permis afirmarea civilizatiei umane in toata splendoarea sa. Totusi, schimbarile pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului au marcat profund evenimentele devenirii societatii omenesti. 

Acum ne aflam, din nou, in fata unei provocari fundamentale:incalzirea globala si perspectiva catastrofei climatice. De aceasta data schimbarea rapida si radicala a mediului ecoclimatic nu ar mai fi determinata de cauze naturale, ci prin emisiile de gaze cu efect de sera ale activitatilor umane. Ar fi primul caz de ecosuicid din istoria naturala a Pamantului, in care o specie, in mod constient, si-ar provoca propria-i pieire ...

Geneza ecoclimatica

Pentru a sintetiza sugestiv evolutia istoriei naturale a Terrei (de  circa 4, 5 miliarde de ani), inclusiv a  capitolului sau uman, americanul D. Brower a folosit ca repere cele 7 zile ale Genezei biblice;o zi ar echivala astfel cu circa 660 milioane de ani. Planeta noastra s-a nascut luni, la ora zero;luni, marti si miercuri  pana la pranz s-a format Pamantul, ca planeta. Viata a inceput numai la acest moment si s-a dezvoltat in  toata splendoarea sa organica in timpul celor patru zile care au urmat.

Abia duminica, la ora 16 au aparut marile reptile;cinci ore mai tarziu, odata cu gigantii arbori de sequoia, au disparut si ele. Omul nu apare, ca specie definitivata, decat cu trei minute inainte de miezul noptii de duminica. La un sfert de secunda  inainte de ora 24 a aceleiasi zile se naste Iisus Cristos, iar cu a patruzecea parte de secunda incepe revolutia industriala. Ne aflam asadar duminica seara, la ora zero (24) si suntem inconjurati de oameni care cred ca ceea ce fac de o farama de secunda ... pot continua la infinit!

Mica era glaciara

Din punct de vedere climatic istoria cunoscuta este, indeobste, cea a variabilitatii perioadelor de cald/frig, seceta/ploi cu consecinte majore asupra comunitatilor umane.
Primul episod de acest gen cunoscut a avut loc in jurul anilor 6200 i.e.n. si poarta denumirea de Mica era glaciara. Atunci s-a produs o incalzire progresiva, in ritm alert, a atmosferei planetei care a generat, printre altele, un flux masiv de apa rezultat in urma dezghetului, formandu-se ceea ce s-a numit calota Laurentina (in nordul Canadei).

Fenomenul a afectat si golful Mexic si a determinat colapsul sistemului de transport al caldurii din Atlanticul de Nord. Vanturile temperate si umede care scaldau Europa (si care isi aveau originea aici) au fost inlocuite cu altele reci si uscate venite din nord. Au urmat astfel pentru Eurasia nu mai putin de patru secole de clima rece si secetoasa.

În acest context este probabil ca o parte din primii agricultori ai peninsulei Anatolia (Turcia de astazi) si din alte zone ale Mediteranei orientale s-a refugiat pe malurile lacului Euxin, unde temperaturile erau mai moderate si exista posibilitatea utilizarii apei pentru irigatii, consolidandu-si si diversificandu-si practicile agricole. 

Reactivarea circulatiei oceanice a pus capat perioadei glaciare si a inaugurat una mai temperata

Formarea Marii Negre si Potopul lui Noe

Un al doilea moment important al istoriei ecoclimatice s-a produs cu circa 6000 de ani i.e.n. cand apele  Mediteranei, sub impactul dezgheturilor succesive si masive, au crescut in volum si au inundat bazinul lacului Euxin, ducand astfel la formarea Marii Negre de astazi.

În fata puhoaielor, populatia din regiune s-a dispersat, generand o ampla miscare migratoare, una dintre cele mai mari si mai importante din istoria omenirii, mai ales din perspectiva consecintelor avute asupra civilizatiei umane. Astfel, unii arheologi considera ca acestui fenomen i s-ar datora raspandirea in Asia si Europa a populatiei sedentare care cunostea si practica agricultura si care a facut sa se miste din locurile respective, spre alte zari, vanatorii, culegatori de obarsie.

De aceasta conjunctura ecoclimatica este legata una dintre cele mai cunoscute legende biblice (in sine, prezenta la mai toate popoarele, ceea ce decurge din caracterul planetar al efectelor unor schimbari climatice majore!), cea a Potopului lui Noe. Potrivit Sfintei Scripturi, Raul invadand Pamantul, Dumnezeu a decis sa avertizeze viata denaturata. Pentru a pastra ceea ce era Bun (a salva deci viata si biodiversitatea!) l-a chemat pe Noe si a poruncit sa construiasca o Arca, pe care s-a refugiat familia sa si cate o pereche din fiecare specie de plante si animale (metaforic vorbind, pentru ca numarul acestora fiind de circa 3 milioane, vasul ar fi trebuit sa aiba dimensiuni gigantice). Ape nemaipomenite se abat asupra lumii, inunda si distrug totul. Noe si ai sai plutesc in deriva pana cand ploaia s-a oprit si puhoaiele s-au domolit. 

Atunci, spre a cerceta vointa divina (ori starea mediului) da drumul unui porumbel, care se intoarce aducand cu sine o ramura verde, semn ca apele s-au retras si natura a renascut. Si cum Arca s-a oprit astfel pe muntele Ararat, langa tarmurile Marii Negre, toate acestea nu ar fi descris, in mod propriu, decat fenomenele naturale, in urma carora lacul Euxin a devenit, prin revarsarea apelor Mediteranei, umflate  in urma dezghetului nordic si a ploilor intermitente, marea semi-inchisa de astazi.

Prima "victima": civilizatia  sumeriana

Dupa trecerea perioadei glaciare, zona Mesopotamiei-dintre fluviile Tigru si Eufrat-s-a populat masiv, mai ales datorita posibilitatii de irigare a terenurilor;regimul pluvial generos si cresterile abundente ale raurilor favorizand astfel practicarea pe scara larga a agriculturii si crearea a numeroase asezari umane.  Numai ca, spre anul 4000 i.e.n. precipitatiile au scazut, ceea ce a determinat concentrarea locuitorilor pe terenurile mai fertile din jurul malurilor raurilor, unde apa pentru culturi era inca disponibila, datorita cresterilor sezoniere. 

În aceste imprejurari au fost initiate primele lucrari de amenajare a unor canale pentru irigarea terenurilor adiacente si sporirea suprafetelor cultivate. Asa se face ca satele de pe malurile cursurilor de apa au devenit mari orase, inconjurate de zone agricole rodnice, bine irigate si lucrate dupa tehnici avansate. intr-un asemenea context a aparut si inflorit civilizatia sumeriana;in perioada anilor 3200 i.e.n. Mesopotania era un conglomerat de orase-state, spectaculoase prin bogatia si viata locuitorilor sai, situate in cele mai propice puncte ale raurilor pentru efectuarea lucrarilor de irigatii. Istoria a retinut, dintre acestea, mai ales pe Ur si Uruc. Bogatia prin rodnicia naturii a generat, printre altele, la aceste orase si un puternic corp de functionari-prima birocratie cunoscuta din istorie-care controla totul, de la distribuirea apei, impartirea recoltei si pana la perceperea unei parti din aceasta pentru rezervele publice.  

Asa se face ca profesia de functionar al statului era cea mai cautata si mai apreciata, familiile acordand o mare atentie pregatirii copiilor pentru o astfel de cariera. Centralizarea puterii a determinat o importanta structura hidraulica si un sistem de depozitare a cerealelor, care permiteau sa se faca fata fluctuatiilor in aprovizionarea cu apa si sa se reziste in anii cu productii agricole scazute. 

Acest fericit complex de imprejurari a facut sa apara la sumerieni si sa se transmita in zestrea de cunoastere a omenirii o serie de descoperiri esentiale, precum:scrierea cuneiforma pe tablite din argila, mijloacele de transport cu roti, roata olarului, ori experiente socio-politice ca, de exemplu, primul cod de legi cunoscut si orasele-state. 

Totul a functionat in limite admisibile pana spre anii 2.200 i.e.n. cand, se pare, a inceput un ciclu de secete severe, care s-a prelungit timp de trei secole si a condus la desertificarea a aproape intregii Mesopotamii. in conditiile schimbarii regimului climatic, pastorii din nord si-au abandonat terenurile devenite aride si s-au deplasat spre sud, in zona principalelor orase, unde mai ramasesera suprafete fertile. Populatia care depindea de aceste terenuri s-a inmultit brusc, inclusiv prin migratie, in timp ce nivelul recoltelor a scazut dramatic.

Astfel s-a produs, intr-un rastimp relativ scurt, colapsul oraselor-state si, odata cu ele, a disparut si civilizatia sumeriana. Schimbarile climatice generau in acest fel, si prima victima climatica cunoscuta de istoria umana.

Seceta determina nasterea culturii egiptene

O influenta notabila au avut oscilatiile climei si in privinta aparitiei civilizatiei egiptene. in acest sens, unii specialisti sustin ca elemente ale acestei culturi isi au radacinile in deplasarile populatiilor nomade din desertul oriental, spre malurile Nilului din cauza modificarilor avute la nivelul regimului pluvio-climatic. Acesti nomazi au fost asociati cu nasterea unei culturi primitive, denumita badariense (de la invecinarea locului principalelor descoperiri cu satul El Badaride) in jurul anului 5000 i.e.n., in conditiile existentei atunci a unui mare oras, care favoriza formarea de pasuni in desert si facilita astfel circulatia oamenilor si a animalelor. 

intrucat pe la anul 4000 i.e.n. a inceput o perioada de seceta severa, nomazii au fost nevoiti sa emigreze spre marginile fluviului si sa fuzioneze cu locuitorii lor. Cu aceasta ocazie au raspandit, printre altele, notiunea lor de conducere, cum ne arata fraiele si bicele faraonilor care, de altfel, au fost denumiti "pastori ai poporului". 

Totodata, populatia densa concentrata pe malurile Nilului a format treptat mici nuclee urbane, care au castigat suprafete intinse de terenuri pentru a le cultiva si au strans legaturile intre ele. Depinzand esentialmente de apele Nilului, scaderea nivelului acestora in perioadele de seceta genera numeroase conflicte si revolte sociale care au marcat istoria antica a Egiptului.

Cresterea si descresterea imperiului roman

Explicatiile cauzelor cresterii si descresterii imperiului roman au cunoscut diferite variante, de-a lungul timpului, in ultima perioada impunandu-se mai ales cele de ordin natural. Asa, de exemplu, J. Diamond (2005) avanseaza teza ca principalul factor de declin al acestuia l-a constituit faptul ca, in goana incontrolabila dupa noi suprafete agricole pentru a fi cultivate, defrisarea padurilor a ridicat nivelul panzei freatice si a generat aparitia unor boli, precum malaria, avand drept consecinta un dezastru demografic. intr-un context mai complex si din perspectiva ultimelor constatari ecoclimatice se contureaza o viziune, care ia in calcul si schimbarile climatice si implicatiile lor diverse si profunde. 

Pentru aceasta se foloseste notiunea de ecoton:frontiera ecologica prin care se separa in Europa de Vest regiunile de clima mediteraneana (calda si uscata), de cele cu regim continental (racoroase si umede). in prezent, acesta stationeaza in dreptul Masivului Central francez, dar, de-a lungul timpului, s-a deplasat spre nord sau spre sud, in functie de diferitele conditii si evenimente climatice. in veacul al 9-lea i.e.n. emisfera nordica a intrat intr-o perioada de racire brusca si indelungata, care a durat cinci secole, provocata cel mai probabil de reducerea activitatii solare. Una dintre primele regiuni care au resimtit din plin efectele acestei schimbari a fost stepa mongola;sub acest impact, popoarele nomade de aici au inceput sa se deplaseze spre sud si est.

Aceste miscari si conditiile meteorologice dure din Asia centrala au generat un efect "in lant", provocand mari migratii si in Europa. Astfel, celtii care traiau in nordul continentului s-au deplasat spre sud, pana in valea raului Pau, in centrul Italiei de astazi. in secolul IV i.e.n. triburile celte s-au instalat in Roma si apoi au atacat regiunea Balcanilor. Aceste miscari de populatie aveau loc pe fundalul deplasarii spre sud a ecotonului, pana cand acesta s-a stabilizat asupra coastelor Africii. 

Din motive inca necunoscute pe deplin, in secolul III i.e.n. respectivele triburi s-au retras din nou spre nord. Printre explicatiile plauzibile ale acestui fapt se numara si o schimbare a climei europene, in sensul devenirii sale mai mult temperate si revenirii spre nord a ecotonului.  Fara presiunea majora a celtilor astfel indepartati, Roma a putut sa se extinda in toata peninsula iberica si sa-si construiasca imperiul in zona mediterana. 

Constituirea sa si instaurarea unei durabile pax romana au fost favorizate, in mare masura, si de conditiile de mediu astfel create, care au permis dezvoltarea unei agriculturi rodnice, cu productii relativ constante.

De altfel, chiar stabilitatea imperiului in zona mediteraneana a fost posibila prin persistenta indelungata a climatului temperat, ceea ce a permis, printre altele, cultivarea pe scara larga a cerealelor, care alimentau orasele si garnizoanele. O cheie a succesului roman a constituit-o sistemul sau agricol organizat, bazat pe culturi adaptate regimului ecoclimatic mediteranean, cu productii abundente, excedentul fiind inmagazinat in silozurile imperiale, spre a asigura rezervele necesare pentru anii mai putin favorabili. in acest context s-a completat si amenajat reteaua de drumuri, fapt care a permis o aprovizionare sistematica a oraselor, intretinerea in bune conditii a armatei si satisfacerea (conform dictonului panem et circens) nevoilor alimentare primare ale fiecarui locuitor al imperiului.

Pax romana s-a cimentat si prin integrarea popoarelor pe rand cucerite in structura imperiala, cu drepturi si obligatii bine definite. Din punct de vedere agricol, aceasta presupunea ca Roma garanta subzistenta lor, in conditiile in care le transfera metodele sale agrare de succes si, corelativ, cerea sa i se plateasca, cu titlu de tribut, o parte din respectiva productie. in acest mod romanii au reusit sa stapaneasca popoarele supuse, prin asigurarea satisfacerii nevoilor primare de supravietuire si ocuparea cu noua indeletnicire de producatori agricoli. Aceasta dependenta agro-climatica a pax romana crea insa si o mare vulnerabilitate a sa fata de variabilitatea conditiilor naturale, ceea ce avea sa se manifeste din plin in istoria imperiului. 

Miracolul viking

Clima a avut un rol hotarator si in trasarea marilor cai de deplasare si afirmare geografico-istorica a vikingilor si construirea civilizatiei lor. Nu intamplator apogeul acesteia a avut loc in rastimpul 800-1200 e.n. cunoscut sub denumirea de Climatul Optim Medieval. Dezghetul zonelor din nord si regimul temperat instaurat in Europa le-au permis sa cutreiere cu barcile lor de-a lungul si de-a latul continentului si sa intemeieze asezari pana in Mediterana. Totodata noile circumstante climatice au sporit fertilitatea teritoriilor nordice, pana atunci sarace, au condus astfel la cresterea productiilor de alimente si drept consecinta au permis un avant demografic considerabil. in acest context general s-au declansat marile expeditii ale vikingilor.

Asa se pare ca, in jurul anului 800 e.n. cu puternicile lor corabii, acestia au ajuns in Islanda;doua secole mai tarziu, o expeditie condusa de Erik cel Rosu atinge coastele Groenlandei, pe atunci atat de fertila si infloritoare incat a fost botezata Green-land (Pamantul verde). in sfarsit, plecand de pe tarmurile groenlandeze, trecand prin stramtoarea Davis si urmand curentul Labrador au ajuns pe coastele Americii de Nord unde, probabil, s-au si stabilit. Dupa cum clima favorabila le-a stimulat cresterea, reversul ei le-a adus apusul. Astfel, incepand cu anul 1200, pe masura ce Europa a intrat intr-o noua perioada de racire si marile subarctice au inceput un nou proces de inghet, navigatia pe aceste ape a devenit din ce in ce mai dificila, pana la a ajunge imposibila. 

Într-o atare situatie, vikingii si-au strans panzele si au plecat spre alte zari, abandonandu-si asezarile si rutele de deplasare din nordul continentului, devenit iarasi un pamant acoperit de gheturi.

Misterioasa disparitie a civilizatiei Maya

Prabusirea brusca in jurul anilor 950 e.n. a civilizatiei maya, cu extraordinarele sale performante ramane inca o mare enigma. Cetatile in plina inflorire au fost parca abandonate, dar nu distruse. in mai putin de 50 de ani, populatia a disparut fara urma. Printre explicatiile cele mai plauzibile se numara si cea de ordin climatic:cresterea rapida a temperaturilor medii si transformarea regimului pluviometric au determinat schimbarea radicala a faunei si florei, migrarea masiva a parazitilor din zonele tropicale, noi boli si molime la care locuitorii maya nu au reusit sa reactioneze in tip util.

Evul mediu inghetat

Europa secolului al XIII-lea era un continent fragmentat, in care proliferau micile cetati fortificate, cu o proasta comunicare intre ele si in general cu drumuri rele. Comertul ramanea astfel firav si predomina o agricultura de subzistenta. 

Binefacerile climatice-cu ierni mai moderate, absenta ingheturilor de primavara si veri indelungate  si calde-au permis cultivarea la altitudini si latitudini, in mod obisnuit improprii. in conditiile unei relative abundente de cereale a avut loc si o importanta crestere demografica. 

Dupa aceasta perioada calma si fertila, in secolul al XIV-lea Europa a intrat in ceea ce se denumeste Mica Varsta de Gheata, care a durat pana in veacul al XIX-lea si a afectat mai ales nord-vestul continentului (Marea Britanie, tarile-de-Jos si Scandinavia). Dincolo de varfurile de frig atinse in ani precum 1600, 1710 si 1815, ceea ce a caracterizat aceasta epoca de ev mediu a fost o instabilitate climatica accentuata, cu o haotica si abrupta alternanta intre cicluri scurte de foarte frig si precipitatii intense si altele mai calde si secetoase. 

Punctul care a marcat trecerea la noua era de frig medieval l-a constituit anul 1315;in timpul primaverii si verii sale a plouat intens si fara incetare, ceea ce a distrus recoltele care trebuiau sa hraneasca populatia in timpul iernii si sa asigure semintele pentru sezonul viitor. Apa cazuta a condus la alunecari de terenuri si astfel s-a inaugurat un ciclu de precipitatii continue care a durat 6 ani. O foamete cumplita a cuprins atunci Europa, care s-a soldat cu pierderea a un milion si jumatate de vieti omenesti. 

Douazeci si cinci de ani mai tarziu, in 1340, continentul a cunoscut o mare epidemie de pesta bubonica, adusa  de prin Asia. intre veacurile XIV si XV au venit alte cicluri de frig si precipitatii excesive, iarasi cu foamete, context in care s-a pierdut, potrivit unor estimari, o treime din populatia europena, respectiv circa 20 de milioane de persoane. 

Situatia a inceput sa se redreseze abia dupa 1450 cand, sfarsitul unor conflicte majore precum Razboiul de 100 de ani (1337-1453) s-a conjugat cu intrarea intr-o perioada cu conditii meteorologice mai bune care au permis satisfacerea nevoilor alimentare. in timpul Renasterii a fost din nou o etapa deosebit de tumultoasa, deopotriva din perspectiva vremurilor si a vremii. Numeroase au fost revoltele populare si razboaiele din motive religioase. in acelasi timp, s-a manifestat o efervescenta climatica fara precedent, in conditiile in care 6 episoade de intensa activitate vulcanica, cu eruptii majore au provocat bruste raciri.

Una dintre acestea a generat un prim varf de maxima intensitate a Micii Varste de Gheata, cunoscut sub numele de Minimul lui Mauder (1680-1750).  in timpul acestor ani s-a inregistrat o acuta scadere a activitatii solare care a creat conditii cvasiglaciare. Toate acestea intr-un continent in care 90 la suta din populatie depindea de soarta fiecarei recolte!
Vitregia vremii a accentuat tensiunile economico-sociale, iar disperarea paturilor sarace a luat adesea forma revoltelor sau a stimulat o serie de migratii de masa, precum cea a 250 000 de portughezi care au luat calea Braziliei si a Africii. Cercul s-a inchis printr-o a doua mare foamete  care a bantuit Europa si i-a decimat iarasi populatia. De pilda, o treime din locuitorii Flandrei au murit din cauza lipsei de hrana si a bolilor aferente. 

Racirea climei provoaca Revolutia franceza

O schimbare climatica relativ minora, datorata eruptiilor vulcanice a jucat un rol esential in provocarea unuia dintre evenimentele fondatoare ale istoriei moderne:Revolutia franceza de la 1789!
Astfel, cei 6 ani care au precedat-o au avut veri reci, cu recolte dezastruoase, ceea ce a condus la foamete si tensiuni sociale care au explodat sub forma revoltei. Aflat in Franta, B. Franklin descria astfel perioada:"O ceata constanta acoperea Europa ... E seara.

Razele soarelui raman neputincioase in a o risipi. Efectele lor asupra incalzirii solului fusesera puternic diminuate. Astfel, suprafata ramasese aproape inghetata". Explicatia:in acea perioada mai multi vulcani din Islanda si Japonia au erupt, iar pulberea ridicata in atmosfera a diminuat considerabil radiatia solara de la sol si produs racirea accentuata a acestuia. 

Omul preia initiativa schimbarilor climatice

Determinate de cauze exclusiv naturale pana spre anii 1800, cand s-a declansat revolutia industriala (bazata pe combustibili fosili:petrol, carbune, gaze naturale), schimbarile climatice au devenit in ultima suta de ani "fructul otravit" al civilizatiei umane. Emisiile de gaze poluante (CO2, metan, vaporii de apa) accentueaza excesiv fenomenul natural al efectului de sera, prin aceasta o noua incalzire globala, cu consecinta unor schimbari climatice bruste, radicale si globale.  

Secolul 20 a cunoscut astfel o crestere de aproape un grad C a temperaturilor medii (cat in intregul mileniu!), cu accentuarea acestei tendinte in ultimele sale decenii si primele ale veacului urmator. Toamnele lungi si blandetea iernilor au favorizat, de pilda, desfasurarea revolutiilor din 1989, care au condus la demontarea comunismului in Europa Centrala si de Est. Sa ne amintim, de pilda, de temperaturile de peste 10 grade C din decembrie 1989 care au permis manifestantilor de la Timisoara, Bucuresti si din toata Romania sa protesteze in strada. in plan mai larg, noua incalzire globala poate anunta un al 6-lea val de disparitie majora a vietii pe Terra, in perspectiva lui 2100, cand specialistii prognozeaza ca va fi mai cald cu 1, 8 grade C - 4, 5 grade C, calota glaciala se va topi in mare parte, iar nivelul marilor si oceanelor va creste in mod considerabil. 

in termeni concreti, cresterea temperaturii medii a atmosferei cu peste 2 grade C (astazi de circa 15 grade C) ar antrena ireversibilitatea mersului spre catastrofa climatica, de care ne mai despart doar 4 grade C, cand totul nu va mai arata asa cum a fost ...

Aparitia primelor civilizatii precum cea sumeriana sau egipteana, cresterea si descresterea imperiului roman, vitregiile intunecatului Ev mediu, izbucnirea Revolutiei franceze de la 1789 sau desfasurarea a celei romane din 1989 poarta in sine si marca imprejurarilor climatice. Pana si marile migratii, care au condus la introducerea speciei umane in cele doua Americi, au un impuls de acelasi gen. Culese din diverse lucrari de specialitate, datele relevante ne permit construirea unei interesante istorii ecoclimatice a Terrei.

""