Clădirea muzeului din centrul Băniei a fost readusă la viaţă cu fonduri europene jpeg

Clădirea muzeului din centrul Băniei a fost readusă la viaţă cu fonduri europene

📁 Patrimoniu
Autor: Laura Pumnea
🗓️ 19 august 2011

Lucrările la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei au ajuns la jumătate. Constructorii spun că au dat aici peste o clădire care risca să se prăbuşească la un cutremur de doar 3 grade pe scara Richter.

Mormane de nisip şi materiale de construcţii decorează în acest moment holul central al Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei. Scara de onoare va fi desfăcută toată, pentru a fi reconstruită în siguranţă. Şeful de şantier, Victor Golfiţă, spune că aceasta era deplasată cu cinci centimetri. O înclinaţie de 12 centrimetri a mai fost observată la unul dintre  pereţii de pe latura de est, care se tasase din cauza umezelii şi a lipsei fundaţiei.

Click aici pentru a vedea o GALERIE FOTO!

„Am găsit o clădire deteriorată, în urma decopertărilor, cu fisuri care ajungeau până la şase centimetri. Abia acum are fundaţie, pentru că stătea pe cărămidă pusă pe un strat de balast compactat. S-a săpat în tronsoane de 1, 20 metri şi s-a turnat beton cu armătură“, declară şeful de şantier. În zona holurilor, pe aripile de est şi vest au apărut noi spaţii, o cameră pentru centrala de aer şi una pentru gazul inert. De asemenea, există în acest moment camera liftului ce va deservi parterul şi etajul, fiind realizată şi o scară nouă în jurul acesteia, care va fi acoperită cu mozaic.De pe vremea Şcolii de Fete Madona Dudu, de la 1905, a fost readusă la viaţă o scară ce se prăbuşise la cutremurul din 1977. Planşeele care erau pe grinzi de lemn au fost înlocuite cu beton. „Pământul, rapiţa, se sprijineau pe tavan. Riscai să îţi cadă în cap. Pentru noi a fost simplu, că l-am luat de un colţ şi a şi căzut“, mai precizează Victor Golfiţă. Pereţii exteriori au fost întăriţi cu beton armat, iar  în interior au plasă de armătură.