Cine a fost generalul comunist despăgubit

Autor 3909 vizualizări


„Adevărul” vă prezintă povestea neromanţată a lui Ion Eremia, liderul stalinist pentru a cărui suferinţă, îndurată în urmă cu cinci decenii, fiecare contribuabil ar trebui să plătească în prezent 30 de eurocenţi. Tribunalul Bucureşti a acordat daune de 1, 4 milioane de euro soţiei generalului Ion Eremia (1913-2004) pentru cei şase ani petrecuţi de militar în închisorile comuniste.

Ion Eremia a fost ministru adjunct al Forţelor Armate pe vremea lui Gheorghiu-Dej. A făcut şase ani de închisoare în puşcăriile comuniste, între 1958 şi 1964.

Generalul deţinuse înainte multe funcţii importante între 1948 şi 1955 (deputat în Marea Adunare Naţională, şef al Direcţiei Propagandă şi Agitaţie din cadrul Direcţiei Generale de Propagandă a Armatei, şef al Casei Centrale a Armatei şi comandant al Academiei Militaro-Politice). A fost condamnat pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale".

Varianta familiei Eremia este că a pătimit pentru cartea „Gulliver în ţara minciunilor", al cărei manuscris a ajuns în mâinile securiştilor. Istoricul Marius Oprea spune însă că generalul Ion Eremia a fost închis pentru că uneltise împreună cu Serghei Nicolau, securist de frunte, om al Moscovei, pentru a-l debarca pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aflând de trădare, Dej s-ar fi răzbunat pe Eremia, regizându-i procesul cu cartea.

Cert este că în 1970, generalul Ion Eremia a obţinut reabilitarea judecătorească, iar în 1971 s-a căsătorit cu Nicoleta Eremia, care avea 20 de ani la acea vreme şi pe care o medita la matematică. Ea este beneficiara daunei-record acordate de Tribunalul Bucureşti. Cei doi copii ai lui Ion Eremia din prima căsătorie trăiesc în Statele Unite ale Americii. Nicoleta Eremia a refuzat să precizeze dacă îi va despăgubi moral şi pe cei doi copii:„Nu mă mai hărţuiţi! Nu mai declar nimic! Nu am primit niciun ban până acum, nu mai am ce să mănânc!".

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Public au contestat decizia cu apel. Procesul se află în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi are termen noiembrie 2010. În 2009, propunerea pentru analizarea posibilităţii ca generalului Ion Eremia să i se acorde, post-mortem, Însemnul Onorific „În Serviciul Patriei" a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu.

Ion Eremia a înfierat PNŢ-ul lui Iuliu Maniu

În 1947, Ion Eremia era redactor-şef la ziarul „Glasul Armatei" şi ţinea, din timp în timp, editorialul de la prima pagină. Într-unul dintre acestea, sub titlul „Nimic nu-i mai poate ocroti!", Ion Eremia înfierează Partidul Naţional Ţărănesc şi pe conducătorul lui, Iuliu Maniu, care fusese arestat:„Prin faptele sale de până acum, prin activitatea sa continuă dusă în scopul lipsirii poporului român de drepturile sale democratice, culminată prin ruşinoasa acţiune de trădare josnică şi laşă a naţiunii, venită din partea şefilor săi arestaţi deunăzi, Partidul Naţional-Ţărănesc-Maniu s-a pus în afara oricăror legi, în afara oricărei apărări, în afara oricărei intervenţii bine-voitoare. Partidul lui Maniu şi-a semnat singur sentinţa. Nimeni nu trebuie să-i mai sară în ajutor. Nimeni nu mai are dreptul să-l apere! NIMENI NU-L MAI POATE OCROTI!".

„DREAPTA OSÂNDĂ"

În articolul „Dreapta Osândă", Eremia îi avertiza pe cei care unelteau împotriva partidului unic sau încă mai oscilau politic: „Curăţirea cuiburilor de uneltitori în contra binelui Patriei nu este însă tot ceea ce ne cer vremurile de astăzi. Mai trebuie încă ceva: Acei puţini care până acum s-au complăcut într-o atitudine de echivoc trebuie să ia astăzi poziţie. Nu se mai poate concepe astăzi să fii şi pro, să fii şi contra. Cine nu este cu regimul democratic, cu noua Românie, este împotriva lor". Aşa scria, în 1947, Ion Eremia, omul în numele căruia România trebuie să plătească o imensă despăgubire pentru „suferinţele îndurate ca disident anticomunist".

Cei care nu şi-au vândut sufletele pe bani

Ion Eremia ataca „duşmanii poporului“ în „Glasul Armatei“

Ion Eremia a fost şi un ocrotitor al diviziilor „Tudor Vladimirescu" şi „Horia, Cloşca şi Crişan" formate din prizonieri români care s-au întors în ţară cu tancurile sovietice „eliberatoare". Oleg Dombrovschi este unul dintre acei români care nu şi-au vândut sufletul. A rămas în prizonierat şapte ani, în buza Siberiei. Întors în România, a mai fost încarcerat încă şase ani în Gulagul românesc.

La aproape 92 de ani, veteranul Oleg Dombrovschi nu vrea să îşi vândă demnitatea:„Nu stau cu mâna întinsă. Dacă mi s-ar fi oferit o compensaţie morală nu aş fi refuzat, dar eu nu am să cer niciodată nimic. Nu sunt de vânzare".

„Partidul mi-a dat tot, şi eu..."

La 23 noiembrie 1960, Ion Eremia se afla în Penitenciarul Râmnicu Sărat pentru că încercase să trimită la Paris manuscrisul unei cărţi, "Gulliver în ţara minciunilor", considerat antinaţional. De după gratii, Eremia acceptă să-şi deschidă sufletul faţă de Partidul Muncitoresc Român şi scrie o lungă declaraţie în care îşi face autocritica şi îşi denunţă câţiva prieteni, între care Dumitru Petrescu, colaboratorul său de la ziarul „Glasul Armatei" (Eremia fusese redactor-şef în anii ‘40 iar în aceeaşi perioadă Petrescu ocupase funcţia de director al publicaţiei). „Dumitru Petrescu reproşa Primului secretar PMR (n.r. - Gheorghe Gheorghiu-Dej) unele aspecte ale relaţiilor sale de muncă.

Astfel, se plângea că «Primul secretar ascultă prea mult de sfaturile lui Emil Bodnăraş», pe care le socotea ca nefiind totdeauna cele mai bune, că acesta se bucură de o influenţă şi încredere, pe care el - D. Petrescu - n-o are, deşi o merită (redau ideea)", se arată în declaraţia lui Eremia, reprodusă în ziarul „Cotidianul" în februarie 1999.

Victor Duşa, prieten al lui Eremia şi intelectual care s-a agăţat de mişcarea muncitorească în anii de ilegalitate, a fost şi el turnat. Eremia a declarat despre Duşa că, în discuţiile lor, a spus cuvinte grele despre Nicolae Ceauşescu, adăugând: „Mărturisesc că el (n.r. - Victor Duşa) m-a influenţat negativ".

„Ca un debitor"

La finalul respectivei declaraţii, Eremia conchide: „Mă simt faţă de Partidul care mi-a dat tot şi eu lui nimic, ca un debitor înglobat până la gât în datorii. M-am străduit să spun adevărul numai pentru faptul că partidul a aruncat în adâncurile tragediei mele o rază de lumină, spunându-mi: «Măi omule, noi tot mai credem că a rămas ceva bun în tine! Deschide-ţi sufletul în faţa Partidului!». Se putea, oare, să nu-l deschid? Se putea oare să nu spun adevărul?".

După ce a ieşit din temniţă, în 1964, Eremia a încercat din nou să reintre în rândurile Partidului Comunist Român. Conform revistei „Dosarele Istoriei", în 1974 Eremia a trimis un memoriu către CC al PCR în care solicita „anularea excluderii, reîncadrarea în Partid cu vechimea avută din 1942, amnistierea condamnării sale penale, să i se redea gradele de general maior în rezervă şi să fie încadrat în câmpul muncii". Memoriul lui a fost respins.

Marea schismă comunistă

-Cazul „Eremia" nu a fost singurul în care un comunist este pus la zid de colegii săi de partid. Lista comuniştilor condamnaţi sau marginalizaţi de Partidul Muncitoresc Român sub acuzaţia de trădare este lungă. Câteva exemple:
- Lucreţiu Pătrăşcanu: executat în 1954
- Belu Zilber: arestat cu „lotul Pătrăşcanu". A fost condamnat la închisoare pe viaţă. În 1964 a fost eliberat.
-Ştefan Foriş:asasinat în 1946
-Ana Pauker:exclusă din partid în 1952
-Teohari Georgescu:exclus din partid în 1952
-Vasile Luca:condamnat la închisoare pe viaţă. Decedat în 1963 în închisoarea Aiud

Sora poznaşă a destinului

Ion Eremia a fost educat şi instruit militar în România interbelică, însă biografia lui începe să prindă viaţă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 23 august 1944 îl găseşte în grad de căpitan al Armatei Române, unul dintre miile de căpitani care au luptat pe Frontul de Est. După instalarea comuniştilor la putere, cariera lui capătă însă o ascensiune fulgerătoare. Motivul îl explică voalat într-unul dintre volumele sale, „Insula Robinson" (2003): „Întâmplarea, sora poznaşă a destinului, a făcut ca să leg prieteşug cu comunismul încă din timpul Războiului din Răsărit".

În realitate, stelele puse pe umerii săi nu lasă loc multor metafore. Promovarea spectaculoasă şi, totodată, intrarea în graţiile comuniştilor arată mai degrabă faptul că opţiunile politice şi principiile erau alese de Ion Eremia în funcţie de împrejurările vremii. Despre acestea fostul militar povesteşte, în acelaşi registru aparent anticomunist, tot în cartea „Insula Robinson".

Omul lui Bodnăraş

Înainte de capitularea Germaniei naziste, Eremia a luat „legătura cu Emil Bodnăraş şi cu Lucreţiu Pătrăşcanu, având ca scop punerea la punct a unei întrevederi care stabilea participarea Partidului Comunist din România la răsturnarea regimului Antonescu. Pentru aceste servicii Bodnăraş a propus şi obţinut cooptarea mea (n.r. - a lui Ion Eremia) în Partidul Comunist, cu stagiu în ilegalitate". Aşadar, cariera lui Ion Eremia este strânsă legată de o figură sinistră a comunismului românesc-Emil Bodnăraş, fost ministru al Apărării sub Dej.

„Pactul" cu regimul comunist şi epurările făcute între militarii din fosta Armată Regală l-au purtat pe Ion Eremia pe scara ierarhică, de la şeful sectorului cultural-sportiv din Armată, la rangul de tânăr general. Fotoliile comuniştilor se potriveau exact cu aşteptările militarului, după cum povesteşte chiar el: „Într-un cuvânt, mă simţeam minunat în funcţia în care mă instalase Bodnăraş, eram bine văzut şi apreciat în rândurile mecenaţilor marxişti ai artei şi sporturilor".

Comuniştii l-au ţinut în continuare sub aripa lor protectoare şi, la 9 septembrie 1952, Ion Eremia este promovat de Bodnăraş în funcţia de ministru-adjunct al Forţelor Armate, aceeaşi funcţie pe care, în acel moment, o ocupa şi Nicolae Ceauşescu!

Credea că îndreaptă comunismul!

Spectaculoasa sa „disidenţă", concretizată prin cartea „Gulliver în ţara minciunilor" (pentru care a şi fost condamnat), este explicată aşa în primele pagini din „Insula Robinson": „Credeam că o să îndrept comunismul".

Istoricului Marius Oprea i se pare scandalos ca soţia unui astfel de personaj să obţină daune morale pentru patimile lui Ion Eremia:„Ce a păţit acest general a fost răzbunarea personală a lui Dej, fiindcă Eremia complota împreună cu agentul Moscovei Serghei Nicolau, puneau la cale răsturnarea lui Dej. Din câte ştiu, au fost şi înregistraţi. Aşadar, Eremia a fost un apropiat al ruşilor, un stâlp de bază al stalinismului. Nicolau l-a anchetat pe Coposu!. Asta e justiţia română?! Un astfel de om trebuie răsplătit? De altfel, el a fost reabilitat încă din timpul lui Ceauşescu. Despre ce despăgubiri mai vorbim? Cum e posibil? Sunt stupefiat! În timpul ăsta, adevăraţilor deţinuţi politici li se iau din drepturi! E scandalos!". (Laurenţiu Ungureanu)

„Merit banii. Am trăit lângă un deţinut politic"

Nicoleta Eremia a câştigat în instanţă daune de 1, 4 milioane de euro ca urmare a traumelor suferite în închisorile comuniste de fostulul ei soţ, generalul Ion Eremia, deşi cei doi nu erau căsătoriţi în perioada în care fostul ofiţer a făcut puşcărie! Văduva de 59 de ani şi-a pregătit cu mare atenţie paşii, acţiunile ei trădând mai degrabă o dorinţă de a obţine foloase materiale, decât o încercare de a reabilita memoria soţului decedat, faţă de care era mai tânără cu 38 de ani.

După moartea generalului (2004), Nicoleta Eremia a luat la rând redacţiile mai multor publicaţii, punând la dispoziţia ziariştilor materiale din care reieşea că fostul ei soţ a fost un mare disident. A dus o reală activitate de PR pentru generalul Eremia, devenit brusc un „Soljeniţîn al românilor". Cartea „Insula Robinson" i-a fost publicată, în 2003, la Fundaţia Academia Civică, datorită calităţii lui Ion Eremia de fost deţinut politic.

„Soţia generalului a insistat pe lângă mai mulţi ziarişti militari şi oameni de litere să scrie despre generalul Eremia. Le-a pus materiale la dispoziţie din care reieşea că el a fost disident şi au apărut mai multe articole care susţineau acest lucru. A venit şi la mine, dar am refuzat să scriu, pentru că mi s-a părut ceva suspect", afirmă colonelul Dumitru Roman, fost ziarist militar.
Ca urmare a acestor demersuri, în ultimii trei ani au apărut zeci de articole elogioase la adresa generalului Eremia. În toate era declarat un mare disident, trecându-se mult prea uşor peste postura de lider comunist marcant în anii '50. În respectivele articole nu lipseau nici referirile de genul „Nicoleta Eremia, admirabilă luptătoare pentru cinstirea memoriei soţului său".

Strada „Ion Eremia"

De asemenea, soţia generalului a fost în audienţă la Marele Stat Major al Armatei, care a solicitat Consiliului Judeţean Constanţa botezarea unei străzi din municipiu cu numele generalului, născut în oraşul de pe litoral. Acţiunea a avut sorţi de izbândă, o stradă dintr-un cartier nou al Constanţei purtând în acest moment numele „Ion Eremia". Toate acestea, precum şi fragmente din opera literară a generalului, au fost folosite în instanţă ca argumente pentru obţinerea despăgubirii de 1, 4 milioane de euro!

Deşi s-a căsătorit cu generalul după ieşirea acestuia din închisoare, Nicoleta Eremia crede că merită pe deplin suma colosală pe care ar trebui s-o primească de la statul român:„Merit banii pentru că am stat 34 de ani lângă un deţinut politic. Eu nu am din ce trăi, ­mi-am cheltuit toţi banii pe avocaţi şi n-am primit nimic. Nu mai am ce să mănânc! Vor face recurs ca să nu mai primesc nimic şi au dat şi acea ordonanţă de Guvern prin care limitează despăgubirile ce pot fi acordate deţinuţilor politici.Am cerut Poliţiei să-mi urmărească toate convorbirile. Aşteptaţi-vă să fiţi interogat de Poliţie", ne-a averizat doamna Eremia.

Întrebată de ce a luptat pentru drepturile soţului abia după decesul acestuia, femeia s-a enervat şi mai tare: „Nu am încercat mai înainte pentru că era încă în viaţă şi trebuia să lupte el pentru asta. El s-a străduit, a fost peste tot, dar nimeni nu s-a uitat la el". (Mihai Voinea)

""