Cetatea Râşnovului „restaurată” cu buldozere jpeg

Cetatea Râşnovului „restaurată” cu buldozere

📁 Istorie Medievală Românească
Autor: Simona Deleanu
🗓️ 28 mai 2010

Zidurile cetăţii Râşnov au început să se dărâme după ce firma italiană care trebuia să se ocupe de restaurarea ei, a folosit buldozerele.

Săpăturile arheologice conduse de profesorul Adrian Andrei Rusu au scos la iveală faptul că vestigiile îngropate în grădina cetăţii şi în apropierea zidurilor au fost în mare parte distruse. Arheologii spun că vatra Cetăţii Ţărăneşti este de fapt vechea Cumnidava Dacica.

Cetatea va fi redeschisă publicului, însă ca vizitatorii să poată ajunge pe zidul cetăţii care se surpă în această perioadă, firma a făcut câteva trepte, dar nu le-a pus şi o fundaţie. Acestea erau aproape suspendate, putând oricând să se surpe.

Lucrările de restaurare sunt necesare pentru a opri surparea anumitor laturi ale cetăţii, dar şi pentru a putea redeschide integral cetatea pentru vizitatori. „Legislaţia prevede ca pentru a executa lucrări la un monument istoric să fie făcută o expertiză arheologică. Iar prin lucrările care se fac se descoperă piese importante ale strămoşilor noştri. Totodată, încercăm să vedem ce s-a făcut greşit de către cei care au lucrat pentru firma care a administrat cetatea şi pentru a avea planurile de restaurare cât mai complete”, a declarat istoricul Nicolae Pepene, directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Râşnov.