Cercetătorii spanioli au găsit locul exact unde a fost ucis Iulius Cezar jpeg

Cercetătorii spanioli au găsit locul exact unde a fost ucis Iulius Cezar

📁 Roma, măreţia şi declinul său
🗓️ 11 octombrie 2012

O echipă de cercetători spanioli au descoperit locul exact în care a fost înjunghiat Iulius Cezar, confirmând astfel informaţiile furnizate în unele izvoare istorice.

O echipă de cercetători spanioli au găsit punctul exact în care a fost înjunghiat Iulius Cezar:chiar în centrul Curiei lui Pompei, în timp ce prezida o şedinţă a Senatului, transmite EFE.

Mai multe texte romane susţin că Iulius Cezar a fost asasinat în Curia lui Pompei, în anul 44 î.Hr. Complotul a fost pus la cale de un grup de senatori, care voiau să-l elimine pe general.

După 2.056 de ani, o echipă a Consiliului Superior al Investigaţiilor Ştiinţifice din Spania au descoperit punctul în care a căzut secerat militarul, potrivit unui comunicat emis de organizaţie.

O piatră de beton, înaltă de doi metri şi lată de trei metri, creată la ordinul lui Augustus, fiul adoptiv şi succesorul lui Iulius Cezar, a fost cea care le-a oferit cel mai important indiciu cercetătorilor. Acestă descoperire confirmă că generalul a fost înjunghiat chiar în centrul Curiei lui Pompei.

"Ştim cu certitudine că locul unde Iulius Cezar prezida respectiva şedinţă a Senatului şi unde a căzut secerat a fost închis cu o structură dreptunghiulară, formată din patru pereţi care delimitau o dală de beton", a declarat Antonio Monterroso, cercetător al CSIS.