Cel mai mare templu maiaş din lume a fost deteriorat de turiştii veniţi să fie martori la apocalipsă jpeg

Cel mai mare templu maiaş din lume a fost deteriorat de turiştii veniţi să fie martori la apocalipsă

Turiştii care au dat năvală în Guatemala pentru a lua parte la petrecerile de „sfârşitul lumii” au provocat daune considerabile unui străvechi templu din piatră aflat la Tikal, cel mai mare sit arheologic şi centru urban al civilizaţiei maiaşe.

„Din nefericire, mulţi turişti s-au căţărat pe Templul II şi au provocat daune”, a explicat Osvaldo Gomez, consilier pe probleme tehnice în cadrul sitului arheologic aflat la 550 de km la nord de Guatemala City.

„Înţelegem nevoia de a petrece, însă turiştii ar trebui să fie mai grijulii pentru că acest templu este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO”, a mai spus Gomez.

Gomez nu a dat detalii despre daunele provocate, dar a explicat că acum este interzis publicului să urce pe scările templului, indicând că daunele sunt ireparabile.

Templul II, ce se înalţă la 38 de metri deasupra solului şi care se găseşte în lângă piaţa centrală a sitului arheologic, este una dintre cele mai cunoscute structuri ale centrului urban maiaş.

Vineri s-a încheiat o eră care a durat 5.200 de ani, conform calendarului maiaş. Unele persoane credeau că această dată marchează, totodată, sfârşitul lumii. Mai bine de 7.000 de turişti au vizitat Tikal vineri pentru a vedea şamanii maiaşi care au ţinut o ceremonie pentru a marca debutul noii ere.

Criticii au acuzat că evenimentul a fost, de fapt, organizat pentru turişti şi au susţinut că nu are vreo legătură cu maiaşii. Aproximativ 42% din cei 14, 3 milioane de locuitori ai Guatemalei sunt maiaşi, iar majoritatea dintre ei trăiesc în sărăcie şi sunt victimele discriminării.

UNESCO a inclus Tikal în Patrimoniul Mondial în 1979.

Sursa:www.descopera.ro