Cel mai înalt templu buddhist a ars până la temelii jpeg

Cel mai înalt templu buddhist a ars până la temelii

📁 Istoria Orientului îndepărtat
Autor: Redacția
🗓️ 12 decembrie 2017

Turnul Lingguan, cea mai înaltă pagoda de lemn din Asia, a fost distrusă până la temelii după ce a ars timp de patru ore. Focul a izbucnic iniţial în una dintre încăperile templului şi s-a extins cu repeziciune pe structura de lemn.

imag jpg jpeg

Conform raportului, incendiul a pornit în jurul prânzului, în Holul Principal al mănăstirii buddhiste „Nouă Dragoni”, aflat în oraşul Mianzhu, provincia Sichuan. Din cauza vântului intens, focul s-a extins mult mai repede şi a cuprins cele trei clădiri ale complexului buddhist, ce ocupa o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. Se pare că nu s-au înregistrat victime. Cel mai înalt templu – pagoda – de lemn din Asia a mai fost distrus parţial în 2010, în urma unui cutremur.