Cel de al 41 lea preşedinte al SUA, George H  W  Bush, a murit la vârsta de 94 de ani jpeg

Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA, George H. W. Bush, a murit la vârsta de 94 de ani

📁 Preşedinţi americani
Autor: Redacția
🗓️ 1 decembrie 2018

George H.W. Bush, cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite, a murit la vârsta de 94 de ani, anunță CNN. Este președintele sub mandatul căruia s-au petrecut transformările radicale din Europa de Est, culminând cu prăbușirea Uniunii Sovietice.

George H. W. Bush a murit la Houston, a anunțat un purtător de cuvânt. În cursul acestui an el fusese spitalizat de mai multe ori. Una dintre internări, în aprilie, s-a întâmplat a doua zi după funeraliile soției sale, Barbara Bush, care a decedat la vârsta de 92 de ani. Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani și au avut șase copii. George Bush senior suferea de mai mulţi ani de boala Parkinson şi se deplasa într-un scaun cu rotile.