Cea mai veche şampanie din lume, descoperită pe fundul Mării Baltice jpeg

Cea mai veche şampanie din lume, descoperită pe fundul Mării Baltice

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 19 iulie 2010

Un cufăr cu cel puţin 30 de sticle de şampanie veche de 220 de ani a fost descoperit lângă o epavă din Marea Baltică, la 60 de metri adâncime. Se pare că şampania i-ar fi fost trimisă ţarului Rusiei de către regele Ludovic al XVI-lea, cu puţin înainte de izbucnirea Revoluţiei Franceze, relatează independent.co.uk.Epava a fost identificată de scafandrii suedezi, în largul coastei insulei finlandeze Aaland. Autorităţile locale vor decide în cursul zilei de luni cu îi aparţine comoara găsită pe corabia de la fundul mării.Potrivit primelor infrmaţii, şampania a fost produsă în intervalul 1772 – 1789, de către compania care şi-a luat mai târziu numele de Veuve Clicquot. În condiţiile în care a fost depozitată în condiţii perfecte (frig şi întuneric), şampania este bună pentru consum.Mai mult, dacă identificarea iniţială se va dovedi corectă, sticlele descoperite pe fundul mării conţin cea mai veche şampanie din lume, întrecând astfel în vârstă şampania Perrier-Jouet (1825) analizată de experţi anul trecut în Londra.Dacă se va confirma că şampania a fost trimisă de către Ludovic al XVI-lea, cele 30 de sticle de şampanie din secolul al XVII-lea  valorează câteva milioane de euro, a declarat experta în vinuri Ella Gruessner Cromwell-Morgan.