Cea mai veche operă de artă rupestră din Americi este o imagine cu semnificaţii sexuale? jpeg

Cea mai veche operă de artă rupestră din Americi este o imagine cu semnificaţii sexuale?

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 27 februarie 2012

Oamenii de ştiinţă din Brazilia au descoperit noi dovezi care indică faptul că oamenii ar fi populat continentul american cu 4000 de ani mai devreme decât se credea iniţial. Elementul-cheie este o imagine pe care cercetători au numit-o... Omuleţul Excitat (!)

Cercetătorii de la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, au descoperit o imagine incizată în piatră (petroglifă), veche de 12.000 de ani. Ei cred că această reprezentare antropomorfă ar putea fi cea mai veche petroglifă găsită până în prezent în Lumea Nouă, motiv pentru care au decis să catalogheze descoperirea drept "cea mai veche şi de necontestat formă de artă rupestră din Americi".

Descoperirea a fost făcută în peştera Lapa do Santo din Brazilia, la 500 de kilometri depărtare de Rio de Janeiro. Lapa do Santo este una din cele mai mari peşteri cercetate până acum în regiune. Suprafaţa ei ajunge la 1.300 de metri pătraţi. Aici, cercetătorii au descoperit rămăşiţe umane, unelte făcute din piatră şi os, cenuşă şi resturi de mâncare.

În 2009, săpând la 4 metri adâncime, oamenii de ştiinţă au găsit o imagine gravată, cu o înălţime de aproximativ 30 de centimetri şi o lăţime de 20 de centimetri, imagine interpretată de cercetători ca reprezentând un bărbat cu mâinile întinse şi cu un falus supradimensionat.

Oamenii de ştiinţă l-au poreclit Omuleţul Excitat şi bănuiesc că petroglifa ar putea avea legătură cu un ritual al fertilităţii.

Desenul indică faptul că, acum aproximativ 11.000 de ani, în America de Sud exista o formă de artă, ceea ce demonstrează că omul a ajuns pe continent cu cel puţin 4000 de ani mai devreme decât se ştia până acum.

sursa:descopera.ro