Ce scria un ziar maghiar despre Regele Mihai în 1929 jpeg

Ce scria un ziar maghiar despre Regele Mihai în 1929

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Mihai Voinea
🗓️ 12 ianuarie 2014

Tensiunile româno-maghiare existau şi în perioada interbelică şi, la fel ca şi astăzi, se amplificau inclusiv prin intermediul presei. Astfel, în 1929, ziarul „Dimineaţa” publica un articol în care semnala calomniile unui ziar din Ungaria la adresa Regelui Mihai, pe atunci în vârstă de numai 8 ani.

Sub titlul „Un incident al Regelui Mihai, invenţia unui ziar maghiar”, „Dimineaţa” semnala că afirmaţiile ziariştilor din Ungaria fuseseră preluate de mai multe publicaţii europene, între care şi prestigiosul cotidian „Corriere della Sera” (Italia).

În cotidianul „Dimineaţa”, numărul din 3 octombrie 1929, apăreau următoarele:„Ziarul «Corriere della Sera» reproduce după un ziar maghiar următoarea istorioară, lipsită complet de verosimilitate:Anul trecut, scrie ziarul «Magyar Orszag», Regele României a împlinit şase ani şi consiliul regenţei a fost chemat să ia o hotărâre cu privire la instrucţia şi educaţia care trebuie să i se dea. După mai multe propuneri, a fost acceptată aceea a lui Miron Buzdugan Cristea (!?) să se creeze un nou tip de şcoală, în care să fie reprezentate toate naţionalităţile din România Mare, adică în clasa frecventată de micul rege să fie aleşi doi copii din România, doi din Transilvania, doi din Bucovina, doi germani din Transilvania, doi secui, doi saşi, doi din Dobrogea, doi din Basarabia, doi unguri din Transilvania şi aşa mai departe. (...) Într-adevăr, s-au ales din diferitele regiuni ale regatului 36 de copii, cu care micul rege a urmat prima clasă elementară”.

Un rege "gâlcevitor"

Ziariştii maghiari şi-au pus imaginaţia la treabă şi au creat un adevărat scenariu cu privire la funcţionarea „clasei regale”, unde lucrurile ar fi scăpat de sub control la modul cel mai dramatic. „Dimineaţa” îşi continua relatarea:„«Magyar Orszag» scrie că anul acesta şcoala nu s-a mai deschis şi că cei 36 de copii au fost înapoiaţi familiilor lor. Ce se întâmplase? Răspunsul ni-l dă ziarul, afirmând că Regele Mihai, ca toţi copiii de vârsta sa, este cam gâlcevitor. La început, cei 36 de copii îl respectau destul. Dar când au văzut că Mihai împarte palme şi pumni în dreapta şi în stânga, spunând:«Eu sunt regele!», au început să-i răspundă la fel. Aşa s-a întâmplat, afirmă ziarul:supuşii au bătut pe rege!”.

În realitate, educaţia primară a Regelui Mihai a constat în lecţii private pe care acesta le primea de la diverşi profesori şi abia din 1933, când Carol al-II-lea a hotărât că fiul său este lipsit de vitalitatea şi de tovărăşia celor de vârsta lui, a fost înfiinţată o „clasă regală”, cu copii aleşi din toate regiunile ţării.

235 png png

Sursa:www.adevarul.ro