Ce nu spune Biblia despre lupta dintre David şi Goliat

Autor 139953 vizualizări


Arheologii din sudul Israelului au făcut o "descoperire majoră", care pune într-o lumină diferită Biblia, scrie Fox News. Este vorba despre o metropolă veche de 3.000 de ani, locuită de filisteni, portretizaţi în Biblie drept cei mai aprigi duşmani ai evreilor. Printre aceştia, se număra şi uriaşul Goliat, învins de regele David după ce a fost pus la pământ cu ajutorul unei praştii.

Aren Maeir, arheologul care s-a ocupat de săpături, a declarat că mai bine de 100 de oameni din întreaga lume lucrează de peste 15 ani la dezgroparea relicvelor din Israel. "Când am deschis cel de-al cincisprezecelea sit, am găsit multe dovezi despre o cultură foarte prosperă şi interesantă. Dacă citeşti Biblia, rămâi cu impresia că filistenii erau doar nişte barbari. Dar, de fapt, reprezintă o cultură foarte sofisticată, uneori mai sofisticată decât a evreilor", a precizat Maeir.

Arheologul-şef a explicat şi de ce filistenii sunt prezentaţi negativ în Biblie. "Biblia este un text religios, ideologic, scris de evrei. Astfel, e normal ca filistenii să fie prezentaţi într-o manieră subiectivă. Noi (n.r. echipa de arheologi) am vrut să aflăm cum trăiau filistenii zi de zi şi să înţelegem adevărul din spatele descrierii lor din Biblie", a explicat Maeir.

El spune că autorii Bibliei au uitat să menţioneze anumite aspecte legate de duşmanii lor. "Spre exemplu, în Biblie nu se menţionează că filistenii provin din altă regiune, iar noi am găsit dovezi clare că ei au venit din jurul Greciei antice. Chiar şi numele filistenilor, cum ar fi Goliat, sunt diferite de cele ale evreilor. În plus, există diferenţe substanţiale între filisteni şi evrei. Spre exemplu, filistenii mâncau carne de porc şi de câine, deşi la evrei acest lucru era interzis. Deci relaţiile dintre cele două civilizaţii sunt mult mai complexe decât se arată în Biblie", precizează arheologul.

"Nu ştiu dacă vom găsi şi craniul lui Goliat, cu o gaură în el"

În metropola descoperită de arheologi, numită Gath, s-au găsit rămăşiţele unei "structuri mari, posibil un templu, cu două coloane", notează Fox News. În general, descoperirile din Gath susţin ideea că povestea lui Goliat, prezentată în Biblie, reflectă realitatea geopolitică a vremii, adică foarte violentele confruntări dintre filisteni şi regele evreilor, la graniţa dintre cele două civilizaţii.

"Asta nu înseamnă că vom şi reuşi să găsim craniul lui Goliat, cu o gaură cauzată de piatra aruncată de David. Totuşi, ne putem da seama care era mediul social de atunci", conchide Maeir.

""