Ce membri ai familiilor regale vin să aducă un ultim omagiu Reginei Ana jpeg

Ce membri ai familiilor regale vin să aducă un ultim omagiu Reginei Ana

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția
🗓️ 11 august 2016

Până în prezent şi-au anunţat prezenţa la funeraliile Reginei Ana membri ai mai multor familii imperiale, regale şi princiare. Cu toate acestea, niciun cap încoronat nu va lua parte la înmormântarea regală de sâmbătă, 13 august, de la Curtea de Argeş.Cei mai apropiaţi, dar şi cei mai aşteptaţi, membri familiei regale britanice nu vor lua parte la ceremonie. Conform unui comunicat de presă al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, din partea reginei Elisabeta a II-a va veni Adam Sambrook, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei britanice în România, iar prinţul Charles va fi reprezentat de către contele Tibor Kalnoky.La funeralii vor lua parte:

  • Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesă a AustrieiAlteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Cristian al AustrieiAlteţa Sa Regală Maximilian, Mare Duce de BadenAlteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg Friedrich al PrusieiAlteţa Sa Imperială Marea Ducesă Maria a RusieiAlteţa Sa Regală Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta și Familia Regală a OlandeiAlteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al AustrieiAlteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al AustrieiAlteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul său, Baronul Hans von HolzhausenAlteţa Sa Regală Principele Eberhard de WürttembergAlteţa Sa Serenisimă Principesa Anne de LigneAlteţa Sa Serenisimă Anita de HohenbergContele Andreas de BardeauAlteţa Sa Serenisimă Principesa Eleonore de Schaumburg-LippeAlteţa Sa Serenisimă Tatiana Radziwill, doamna Fruchaud

  • Dr. John Fruchaud.