Casa Regală îl acuză pe nepotul Regelui Mihai că a încercat să intre cu forța în reședința din Elveția: «A agresat fizic și verbal trei persoane» jpeg

Casa Regală îl acuză pe nepotul Regelui Mihai că a încercat să intre cu forța în reședința din Elveția: «A agresat fizic și verbal trei persoane»

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția
🗓️ 8 noiembrie 2017

În seara zilei de marţi, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa din Elveţia. Nepotul regelui a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestăţii Sale, susţine Casa Regală într-un comunicat de presă.

„Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri. 

La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege. 

Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif”, se arată în comunicatul citat.

Casa Majestăţii Sale a înaintat o plângere la poliţia elveţiană.

Citește și:

De Sf. Mihail şi Gavriil, nicio sărbătoare la Palat. Majestatea Sa Regele Mihai, împărtăşit marţi seara