Casa lui F  Scott Fitzgerald pusă în vânzare jpeg

Casa lui F. Scott Fitzgerald pusă în vânzare

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 10 august 2016

Casa unde celebrul scriitor, F.Scott Fitzgerald a scris primul său roman, “This side of Paradise” este pusă la vânzare. Realizată în 1889 de către Clarence Johnson, locuinţa încă îşi păstrează aspectul exterior de secol XX, drept pentru este vândută pentru o sumă  colosală.

23dfd jpg jpeg

599, Summit Avenue, Saint Paul, Minnesota. Aceasta este adresa unde creatorul Marelui Gatsby a locuit. Casa măsoară aproximativ 400 de metri pătraţi, patru dormitoare, patru băi şi valorează nici mai mult, nici mai puţin decât 650.000 de dolari. Casa are 3 etaje şi o punte privată. Se spune că Fitzgerald ieşea mereu pe un geam, pentru a fuma, deoarece părinţii lui îi interziceau să îşi savureze acest viciu în casă. Fitzgerald s-a lăsat de alcool în acea perioadă, şi şi-a dedicat timpul scrierii romanului şi viitoarei sale soţii, Zelda Sayre.

2ew jpg jpeg

Michael şi Nancy Jones, soţii proprietari ai casei, s-au hotărât să vândă mai ales din cauza celor 38 de scări pe care le aveau de urcat până la dormitor. Ei sfătuiesc viitorii proprietari să stea cu perdelele trase, deoarece mulţi turişti vin şi se fotografiază în faţa fostei reşedinţe a scriitorului. 

4ffe jpg jpeg

sursa:dailymail