Cartaginezii chiar sacrificau copii

Autor 20927 vizualizări


După decenii de negare a faptului că punii aveau obiceiul să-şi sacrifice copiii, un nou studiu a relevat dovezi copleşitoare care confirmă această practică.

Cercetarea realizată de oameni de ştiinţă afiliaţi ai mai multor instituţii printre care şi Universitatea Oxford sugerează că părinţii îşi sacrificau pruncii ca ofrande pentru zei. Studiul publicat în revista ştiinţifică Antiquity demonstrează că încercările binevoitoare de a considera necropolele pentru copii (topheth) pur şi simplu nişte cimitire. Iar practica sacrificiului copiilor ne poate oferi indicaţii în legătură cu însăşi întemeierea cvilizaţiei cartagineze.

Studiul încorporează dovezi literare, epigrafice şi arheologice care confirmă spusele grecilor şi romanilor, despre care s-a crezut până în anii ’70 că reprezintă doar propagandă anti-cartagineză, asta după ce în secolele 18-19 devenise un element nelipsit al istoriilor despre puni. Dr. Josephine Quinn de la Oxford ne spune că nu mai încape îndoială că se săvârşeau sacrificii rituale, acum mai rămâne doar să le înţelegem rostul.

Oraşul-stat Cartagina era o colonie feniciană pe teritoriul Tunisiei de azi, înflorind între 800 şi 146 a.Hr, când este nimicită de romani. Copiii, în vârstă de cel mult câteva săptămâni, se sacrificau în locurile cunoscute sub numele de ‘topheth’, o practică pe care o aveau în comun cu alte colonii feniciene din Sicilia, Sardinia sau Malta. Pe pietrele de deasupra rămăşiţelor incinerate părinţii scriau dedicaţii pentru zei, care se sfârşeau cu explicaţia că astfel zeii le ascultă rugile şi îi binecuvântează.

Se avansase ipoteza că cimitirele erau făcute pentru copiii care se năşteau morţi sau mureau la vârste fragede, dar un copil slab, bolnav sau deja prăpădit ar fi constituit o ofrandă nesemnificativă pentru zei. În plus, rămăşiţele animale din aceleaşi locaţii erau tratate la fel. Astfel este greu de crezut că moartea naturală a unui prunc ar fi constituit un răspuns la rugăciune.

Justificarea practicii este destul de dificil de decelat. Poate că era vorba despre un profund sentiment de pietate, sau ideea că viaţa copilului sacrificat era mai puţin importantă comparativ cu beneficiile pe care va aduce familiei sau comunităţii. Trebuie să ne amintim şi de rata mare a mortalităţii infatile, părinţii alegând să nu se ataşeze prea mult de nou-născutul care avea slabe şanse să sărbătorească chiar primul an de viaţă.

Noi îl considerăm un comportament oribil, dar oamenii din vechime nu gândeau în aceeaşi termeni ca noi. Şi grecii, şi romanii, chiar dacă remarcă excentricitatea şi ciudăţenia obiceiului, nu o fac pentru a o spune criticii. Anticii nu erau terifiaţi de aceleaşi lucruri ca noi. Tentativele de a demonstra că nu se realizau astfel de sacrificii s-au înmulţit din a doua jumătate a secolului al 20-lea, mai ales la iniţiativa cercetătorilor tunisieni şi italieni.

Cartagina era un oraş mult mai mare decât Athena şi o lungă perioadă mult mai important decât Roma, dar astăzi pluteşte in uitare. Dacă acceptăm ideea că ofrandele prunceşti erau un fenomen la scară largă, poate că am găsi o legătură şi cu fondarea coloniei. Poate că unul din motivele pentru care coloniştii au părăsit Fenicia (Libanul de azi) este tocmai din cauza obiceiurilor religioase extreme, criticate de cei din zonă.

Abandonul era des întâlnit în lumea antică, la fel ca sacrificul uman. Sacrificarea copiilor însă nu era. Poate că viitorii cartaginezi erau un fel de părinţi fondatori ca şi coloniştii din Plymouth, atât de devotaţi religiei lor încât nu mai erau bine văzuţi la ei acasă. Oricum, negarea ideii sacrificiului infantil zădărniceşte observarea imaginii de ansamblu a civilizaţiei punilor.

sursa:DailyHeritage

""