Canalul Dunăre - Marea Neagră împlineşte astăzi 30 de ani de la inaugurare

Autor 1551 vizualizări


26 mai 1984 este ziua în care a fost inaugurat Canalul Dunăre-Marea Neagră, care leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre şi porturile Constanţa Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanţa cu aproximativ 400 de kilometri.

Canalul, cu lungime totală de 95, 6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64, 4 km şi ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari), în lungime de 31, 2 km.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră şi Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia şi Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, îşi scurtează drumul cu 4.000 de kilometri.

O istorie zbuciumată

Planuri pentru a construi acest canal existau încă din secolul XIX, după alipirea Dobrogei la România. În 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braţ al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul de la Dunăre către Marea Neagră. Condiţiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă şi costisitoare, aşa încât regele Carol I a refuzat să se implice în acest proiect.

Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.

În 1949 a început construcţia canalului, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste şi din rândurile minorităţilor etnice şi religioase. De fapt, glorioasa realizare a epocii comuniste a fost chinul a 100.000 de oameni, majoritatea intelectuali de frunte ai României. Ei au fost trimişi la Canal pentru reeducarea în spiritul „omului nou“. Pe tot traseul erau lagăre de muncă forţată, în care erau închişi bărbaţi şi femei, puşi să muncească efectiv cu mâinile goale la săparea Canalului. Torturile şi condiţiile inumane de pe şantier au dus la moartea a mii de oameni – fie ucişi de torţionari, fie răpuşi de boli sau accidente de muncă, fie prin sinucidere. Numărul exact al pierderilor de vieţi omeneşti a rămas necunoscut.

Lucrările au fost sistate în 1955 şi apoi reluate, după un nou proiect. Per total, potrivit statisticilor oficiale, s-au excavat 294 de milioane de metri cubi la canalul principal, plus 87 de milioane de metri cubi la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 de milioane decât la Canalul Suez şi cu 140 de milioane decât la Canalul Panama) şi s-au turnat aproape 5 milioane de metri cubi de betoane. De asemenea au fost puse în operă şi 24.345 tone de echipament şi lucrări metalice. Într-un final, Canalul a fost inaugurat într-o zi de sâmbătă, la 26 mai 1984, de către Nicolae Ceauşescu.

Dimensiunile permit o navigaţie complexă

Canalul principal are o lungime de 64, 4 km, o adâncime de 7 m, o lăţime la bază de 70 m şi la suprafaţă de 90-120 m, şi are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane de tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5, 5 m permiţând astfel accesul navelor fluviale şi a celor maritime mici.

La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. Canalul traversează localităţile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura sudică trece prin Basarabi şi Agigea. Ramura nordică – cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, cu o lungime de 31, 2 km, o adâncime de 5, 5 m şi o lăţime de 50-66 m – trece prin Nazarcea, Constanţa, Ovidiu şi Năvodari.

Potrivit standardelor internaţionale de navigaţie (EEC-UNO), Canalul Dunăre – Marea Neagră se situează în clasa a şasea de canale interioare, cea mai mare clasă pentru astfel de construcţii. Portul Constanţa permite accesul navelor maritime de până la 165.000 tdw. Prin transbordarea încărcăturii în nave de până la 5.000 tdw sau în barje fluviale de 3.000 tdw (care formează convoaie de până la 6 ambarcaţiuni, însumând 18.000 tdw), este furnizat pe Canalul Dunăre – Marea Neagră transportul acesteia către centrul Europei.

O investiţie greu de recuperat

Construirea canalului a necesitat o investiţie de circa două miliarde de dolari. Estimările iniţiale prevedeau recuperarea investiţiei în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa trei milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiţiei de peste 600 de ani. Administraţia Canalelor Navigabile este proprietara Canalului. Denumită iniţial Administraţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, instituţia a fost investitorul general din anul 1975, furnizând materialele documentare tehnico-economice, controlul calităţii şi al costurilor respective.
 

""