Autor 4150 vizualizări


Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie fără a invoca „niciun fel de scuze”, a declarat miercuri noul premier britanic Boris Johnson, la puțin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a. 

Boris Johnson a spus că va încheia „un nou acord, un acord mai bun" cu Uniunea Europeană, „bazat pe liber schimb”, informează Agerpres.

„Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii își vor pierde cămășile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democrație și vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor și vom ieși din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze”, a precizat premierul britanic.

Johnson a afirmat că dacă acest lucru va trebui să se facă cu prețul unei ieșiri fără acord, atunci țara lui va fi gata.

„Este vital să ne pregătim pentru posibilitatea redusă ca Bruxellesul să refuze să mai negocieze și să fim forțați să ieșim fără acord, nu pentru că vrem acest rezultat ci pentru că este de bun simț să ne pregătim”, a adăugat cel care a fost unul dintre principalii promotori ai votului pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016.

""