Boris Johnson, despre incidentul ruso britanic din Marea Neagră: Am acţionat „absolut corect” jpeg

Boris Johnson, despre incidentul ruso-britanic din Marea Neagră: Am acţionat „absolut corect”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 24 iunie 2021

Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări joi că distrugătorul HMS Defender, împotriva căruia armata rusă susţine că a deschis focuri de avertisment în Marea Neagră, a traversat apele ucrainene şi a acţionat în mod „absolut corect”, transmite adevarul.ro

Potrivit Moscovei, un avion Su-24 şi nave ruseşti au tras focuri de avertisment, miercuri, în direcţia distrugătorului britanic HMS Defender. Moscova susţine că a acţionat astfel deoarece nava militară britanică a intrat în apele teritoriale ruse din Marea Neagră.

Incidentul, minimizat de partea britanică, care respinge faptul că HMS Defender a fost vizat de focuri de avertisment, ar fi avut loc în largul peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

„Noi nu recunoaştem anexarea Crimeei, a fost ilegală. Acestea sunt apele ucrainene şi a fost absolut corect de a le utiliza pentru a merge din punctul A în punctul B”, a declarat Boris Johnson într-un interviu acordat unui post de televiziune britanic.

Armata britanică a explicat miercuri că HMS Defender a efectuat „o traversare inofensivă în apele teritoriale ucrainene, conform dreptului internaţional”.

Incidentul ruso-britanic constituie o premieră şi intervine cu câteva zile înaintea manevrelor militare Sea Breeze 2021, programate pentru perioada 28 iunie - 10 iulie în Marea Neagră.