Biserica Ortodoxă Rusă: Nicio realizare sovietică nu poate justifica regimul lui Stalin jpeg

Biserica Ortodoxă Rusă: Nicio realizare sovietică nu poate justifica regimul lui Stalin

📁 Comunism
Autor: Redacția
🗓️ 7 mai 2010

Nicio realizare a fostei Uniuni Sovietice, inclusiv victoria împotriva Germaniei naziste, nu poate justifica crimele comise de Iosif Stalin, a declarat un purtător de cuvânt al Patriarhiei de la Moscova, potrivit agenţiei Interfax Ucraina, citată de Mediafax.

"Stalin a creat un sistem inuman şi nimic nu poate justifica acest sistem, nici industrializarea, bomba nucleară, apărarea frontierelor şi nici măcar victoria în Marele Război Patriotic, deoarece nu Stalin, ci poporul nostru multietnic a realizat toate aceste lucruri", a declarat părintele Philipp (Riabih), adjunctul şefului Departamentului pentru Relaţii Externe al Bisericii din cadrul Patriarhiei de la Moscova, într-o scrisoare. El a adresat această scrisoare din partea mitropolitului Ilarion din Volokolamsk, conducătorul acestui departament, redactorului-şef al cotidianului Zavtra, Aleksandr Prohanov.

Publicaţia a solicitat anterior mitropolitului să prezinte poziţia bisericii faţă de rolul pe care Stalin l-a jucat în istorie. Regimul lui Stalin "s-a bazat pe teroare, violenţă, suprimarea personalităţii, minciună şi turnătorie. Acest regim s-a autodevorat atunci când executanţii au devenit victime, iar succesul lui a fost temporar", a declarat preotul Philipp. "Glorificarea ateiştilor şi metodelor lor de guvernare nu pot servi ca factor de consolidare a poporului Rusiei istorice. Din contră, ele învrăjbesc societăţile noastre", a continuat el.

În ceea ce priveşte victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta a fost câştigată de "poporul rus, şi nu mulţumită conducerii lui Stalin", afirmă reprezentantul bisericii în scrisoare. "Isorici importanţi sunt de părere că din vina acestuia am avut nenumărate victime, milioane de concetăţeni jertfindu-şi vieţile pe altarul victoriei, din cauza politicii interne prost concepute înaintea războiului", a continuat acesta.

Afirmaţiei redactorului-şef al cotidianului Zavtra, Aleksandr Prohanov, potrivit căruia Stalin a reconstruit "marea expansiune rusească", părintele Philipp i-a răspuns că, într-adevăr, Stalin a plasat "o bombă cu ceas" recreând "marea expasiune rusească" şi stabilind frontiere artificiale între fostele republici sovietice.

"Ca rezultat al politicii lui Stalin, noi culegem în prezent extremism, naţionalism şi xenofobie. Singurul factor unificator pe teritoriul istoric al Rusiei, care curprinde teritoriile Rusiei, Ucrainei, Belaruslui, Republicii Moldova şi unor state independente, este Biserica Ortodoxă. Dacă nu ar fi existat experienţa divizării teritorial-etnice a fostului Imperiu Rus, divizarea unei ţări unificate şi prăbuşirea ei la începutul anilor '90 nu ar fi fost deloc relevantă", a conchis el.