Biserică de peste 1000 de ani descoperită sub castelul lui William Cuceritorul jpeg

Biserică de peste 1000 de ani descoperită sub castelul lui William Cuceritorul

📁 Istorie Medievală Universală
Autor: Cezara Anton
🗓️ 17 mai 2013

În timpul lucrărilor de reconstrucţie ale Castelului Lincoln – datează de la sfârşitul secolului al XI-lea din timpul domniei lui William Cuceritorul-arheologii britanici au descoperit o biserică din piatră, ce pare să fie veche de peste 1000 de ani. Existenţa acesteia era necunoscută cercetătorilor englezi, până când muncitorii i-au adus la lumină ruinele. Arheologii plasează construcţia sa între momentul retragerii romanilor din Britannia şi cel al cuceririi normande, respectiv 1066.

În aceeaşi zonă, la 3 metri sub pământ, s-au găsit şi opt rămăşiţe umane, care vor fi trimise specialiştilor, pentru a le determina sexul, vârsta şi istoria medicală. Al nouălea schelet, învelit într-un material cu ţesătură fină, era aşezat într-o nişă a fundaţiei zidurilor bisericii, având probabil o funcţie votivă (N.R. de sacrificare ritualică pentru construcţia clădirii). De asemenea, utilizând o cameră endoscopică, Cecily Spall a descoperit alte oase umane într-un sicriu sigilat din piatră de var. Mai mult, ea spune că „toţi cei înmormântaţi aici sunt indivizi cu un statut social superior.”

În continuare, evidenţiază importanţa dezvăluirii ruinelor bisericii astfel:„informaţia pe care o putem extrage din această biserică necunoscută este de aur”, deoarece „documentele istorice nu spun decât o parte a poveştii acestui loc şi, de aceea, descoperirea este foarte specială pentru zonă.”

În urma descoperirilor, autorităţile din Lincoln au decis să implementeze un proiect, cu finalizare în 2015, de 19, 9 miliarde de lire sterline numit The Lincoln Castle Revelead. Acesta, după cum îi spune şi numele, îşi propune să facă accesibil publicului larg zona Castelului Lincoln, în care intrarea va fi liberă. Emma Tatlow, manager al Visit Lincoln Partnership, spune că „e o oportunitate minunată de a face Lincoln-ul şi ce are el cunoscut, de asemenea, să atragă vizitatori în oraş.”