Autor 1329 vizualizări


În spatele celebrului spectacol care se dansează de fiecare Crăciun peste tot în lume se află poveşti remarcabile şi o muncă de-o viaţă. Câteva dintre talentele şi maeştrii baletului românesc au povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum este viaţa unui dansator în teatru.

E forfotă mare în culise, oriunde întorci privirea, balerine costumate în zâne, flori, sau fulgi de nea aşteaptă momentul când vor urca pe scenă. Sunt repetiţiile pentru „Spărgătorul de nuci“, spectacolul de Crăciun pus în scenă de toate companiile de balet din lume, iar Opera Naţională din Bucureşti (ONB) nu face excepţie de la tradiţie încă din 1961. Spectacolul s-a dansat pe 19, 21 şi 22 decembrie şi vor mai fi două reprezentaţii la anul, în 11 şi 12 ianuarie.

La origini un balet rusesc în două acte coregrafiat de cel mai mare maestru al baletului rusesc, Marius Petipa, „Spărgătorul de nuci“ se dansează pe muzica lui Piotr Ceaikovski şi este una dintre cele mai de succes producţii de teatru din lume.

„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu o parte dintre balerinii din compania Operei Naţionale, la repetiţiile pentru spectacolul de Crăciun. Teatrul a atras în ultimii ani balerini străini. Britanicul Lucas Campbell (24 de ani) este unul dintre ei, dansator pe scena autohtonă din 2011. Spune că a început târziu dansul, la 16 ani, dar, cu talent şi multă pasiune pentru balet, a reuşit să recupereze şi să devină un profesionist. Norocul lui a fost că s-a dus la cursurile şcolii ruseşti din Perm, una dintre cele mai bune, iar trei ani mai târziu a devenit balerin. Spune că şcoala rusească a rămas cea mai apropiată de sufletul său, tocmai pentru că „sunt foarte disciplinaţi şi stricţi“.

„BALETUL E O ARTĂ, NU UN SPORT“

Lucas nu a participat însă niciodată la competiţii precum Prix de Lausanne. „Nu cred că baletul este o competiţie, e o artă, nu un sport. Eu nu pot reconcilia competiţia şi arta. Ceea ce facem noi poate să pară atletic, dar nu suntem atleţi, suntem artişti înainte de toate. E diferit, la noi, dansul, spectacolul este pentru public, în timp ce obiectivul unui atlet este întotdeauna ceva fizic:o săritură mai înaltă, un timp mai scurt la sprintul de 100 de metri. Baletul este o artă a spectacolului, balerinii trebuie să zâmbească pe scenă, să ascundă efortul şi munca din spatele dansului, nu pot să-şi exprime suferinţa fizică aşa cum face un sportiv”, spune Campbell.

În România a venit în toamna lui 2011, după ce a văzut pe internet că sunt audiţii la Opera Naţională. A fost acceptat pe loc. Despre spectacolul de Crăciun „Spărgătorul de nuci“, Campbell spune că îl ajută să intre în spiritul Sărbătorilor de iarnă. „E un balet complet, are dans spaniol, dans arăbesc, dans chinezesc şi balet clasic, desigur. E ceva acolo pentru toată lumea. Pe mine mă ajută să intru în spiritul Crăciunului, altfel sunt ultimul care împodobeşte bradul. Când dansez în «Spărgător» ştiu că vine Crăciunul, că o să-mi văd familia din nou, plus că îmi aminteşte de copilărie, când mama mă ducea la acest spectacol în preajma Crăciunului“, povesteşte zâmbind.

COLEGUL DIN JAPONIA

L-am cunoscut şi pe colegul său mai exotic de scenă, japonezul Yoshida Shuhei (21 de ani), născut într-un orăşel de lângă Kyoto. La început a fost mai mult o joacă, dar pe parcurs a devenit tot mai serios şi la doar 10 ani a decis că asta vrea să facă în viaţă. Cum a ajuns în România? Căuta pe internet job-uri la teatre şi aşa a dat peste Opera Naţională din Bucureşti acum un an.

„Am fost foarte fericit când am ajuns aici şi mi-am putut câştiga traiul făcând ceea ce-mi place cel mai mult. Înţeleg ceva română, dar nu tot. Acum, că vine şi Johan Kobborg, nici nu-mi trece prin cap să plec de aici, vreau să lucrez cu cineva ca el“, spune Yoshida, care a dansat în spectacolul „La Sylphide“ al lui Kobborg. Momentan, Yoshida dansează boaba de cafea şi dansatorul rus în „Spărgătorul de nuci“.

PREGĂTIREA PENTRU SPECTACOL

Indiferent de naţionalitate, pregătirile pentru spectacolul de Crăciun sunt intense, unii au chiar propriul ritual înainte de a intra pe scenă. Cristina Dijmaru (25 de ani) a început să danseze de la trei ani, a terminat Liceul de coregrafie „Floria Capsali“, iar din 2012 este prim-balerină la Opera Naţională.

Înainte de spectacol, vine cu două ore mai devreme, se machiază, se coafează, se încălzeşte şi se refugiază într-un loc liniştit unde îşi adună gândurile să se concentreze pentru interpretarea rolului. Ziua ei începe pe la 7.30 în fiecare dimineaţă, la 9 este la antrenamente şi ziua de încheie la 8 seara. Singura zi liberă este luni. „Mie mi s-a împlinit visul când am dansat pentru prima dată un rol solistic (la 19 ani). A fost chiar în primul balet pe care l-am văzut când eram mică – «Lacul lebedelor»“, îşi aminteşte Dijmaru, care a visat de mică să devină balerină.

DEBUTUL MASCULIN

Un alt tânăr talent, care va debuta în „Spărgătorul de nuci“ în ianuarie, este Bogdan Plopeanu (23 de ani). S-a alăturat companiei de balet a Operei Naţionale în 2009. „Am început să dansez la 12 ani. Un prieten de-ai tatălui meu şi-a dat fata la «Floria Capsali» şi s-au gândit ai mei să mă trimită şi pe mine. (...) E grea şcoala de balet, sunt copii care cred că le va fi mai uşor aici cu învăţătura, dar nu este aşa“, a povestit balerinul, al cărui prim rol solistic a fost idolul de bronz din „Baiadera“.

Plopeanu spune că în România baletul e puţin cunoscut:„Când spun că sunt balerin, lumea mă întreabă ce fac. Ce să fac? Dansez“.

ISTORIC

Pe scena Operei Naţionale s-au dansat două variante ale Spărgătorului de nuci, prima fiind coregrafiată în 1961 de Tilde Ursescu, iar cea de-a doua, în 1993, de Alexa Mezincescu, variantă care se dansează şi anul acesta. Destinul şcolii de balet româneşti pe scena Operei Naţionale Spectacolul „Spărgătorul de nuci“ de anul acesta este al maestrei Alexei Mezincescu, pus în scenă de maestrul coregraf Florin Mateescu (68 de ani), cel care a lucrat la spectacol şi acum 20 de ani. În septembrie se împlinesc 50 de ani de când Florin Mateescu lucrează în teatru. Iniţial a fost balerin (1964-1989) şi apoi maestru coregraf. A început să înveţe alfabetul baletului de la 9 ani şi la 44 de ani s-a retras de pe scenă. „A fost o conjunctură favorabilă, aveam o soră care făcea balet şi pe mine nu aveau cu cine să mă lase, aşa că mama mă lua cu ea la orele de balet ale surorii mele, fiindcă îi era frică să mă lase singur acasă, eram cam zvăpăiat.

Maestra de balet care avea acel studio, o celebră balerină, Elena Penescu Liciu, care a fost prima Odette la premiera spectacolului în România, în anii ’30, a rugat-o pe mama să mă dea şi pe mine, că nu prea veneau băieţii la balet. Ea a văzut în mine nişte calităţi şi mi-a sfătuit părinţii să mă lase să fac din asta o profesie, ceea ce eu voiam să fac. Au fost de acord şi am intrat la liceul de coregrafie“, a povestit maestrul Mateescu într-un interviu acordat ziarului „Weekend Adevărul“.

Citeste mai mult:adev.ro/myh2q4