Au fost descoperite primele două morminte dacice în Bistrița Năsăud jpeg

Au fost descoperite primele două morminte dacice în Bistrița-Năsăud

📁 Dacia antică
🗓️ 29 august 2014

Au fost descoperite primele morminte dacice pe raza județului Bistrița-Năsăud, după săpături arheologice începute în anii 80. George Marinescu a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că e posibil ca cele două morminte să indice prezenta unei necropole dacice. 

George Marinescu, cercetător în cadrul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud a dezvăluit pentru holland.ro că azi au fost descoperite două morminte dacice de incinerație pe raza localității Ciceu-Corabia.

Experții Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud Corneliu Gaiu, George Marinescu și Radu Zăgreanu au fost cei care au descoperit mormintele „de o importanță covârșitoare, pentru că este posibil ca cele două morminte să indice prezența unei necropole dacice, ele fiind la mică distanță unul de altul. Un mormânt conține arme iar celălalt podoabe” mai scrie Daniel Georgiu de la Holland.ro.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, George Marinescu a precizat că s-au făcut săpături la Ciceu-Corabia încă din anii 1980, apoi au fost întrerupte și reluate în 2008. „Nu se știe exact unde se află cimitirele dacilor, se știe că practicau incinerația și că, dacă era vorba de un războinic – dacii puneau un vârf de lance, un cuțit sau o sabie alături de oasele rămase în urma incinerării. Dacă era vorba de o femeie, se puneau în mormânt podoabe. Dar mormintele dacice ocupă un spațiu foarte mic și de aceea sunt foarte greu de identificat pe teren. Cele descoperite azi fac parte din Epoca Latène” a precizat George Marinescu pentru Bistrițeanul.ro, adăugând că vreme de zeci de ani nu a existat nicio informație pe acest subiect.

„Nu pot să fie prea spectaculoase, ele reprezintă practic doar o mână de oase și cenușă, dar sunt primele astfel de morminte descoperite în Bistrița-Năsăud și printre foarte puținele morminte descoperite în Transilvania” a remarcat cercetătorul.

„Este și o anomalie interesantă a arheologiei, civilizații foarte îndepărtate în timp obișnuiau să-și îngroape morții cam în același loc. Așa că sperăm să găsim în anii următori în acest loc și un cimitir din epoca bronzului...” a mai spus George Marinescu.

„Iată că tezaurul format din Denarii Romani Republicani găsit săptămâna trecută la Bistrița și aceste morminte dacice dovedesc că nord-estul Transilvaniei a fost important atât strategic, cât și economic pentru civilizația dacică” conchide Daniel Georgiu.