Au fost descoperite peste 50 de poeme nepublicate ale lui Rudyard Kipling jpeg

Au fost descoperite peste 50 de poeme nepublicate ale lui Rudyard Kipling

📁 Carte
🗓️ 28 februarie 2013

Zeci de poeme nepublicate care îi aparţin lui Rudyard Kipling au fost descoperite, la aproape 80 de ani de la moartea scriitorului.

Academicianul american Thomas Pinney a descoperit peste 50 de lucrări ale laureatului premiului Nobel în locuri diferite, inclusiv într-o casă din Manhattan care era în curs de renovare, se arată într-un articol publicat în revista „Time“.

Născut în Mumbai, Kipling a trăit între anii 1865-1936. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Cartea junglei“ şi poemul „Dacă“.

Unele dintre poemele proaspăt descoperite datează din Primul Război Mondial. Unul dintre acestea, „The Gambler“, se încheie cu versurile: „De trei ori rănit;de trei ori condamnat/ De trei ori executat – În cele din urmă, am pierdut“.

Multe din lucrările sale, precum „Simple poveşti“, sunt considerate a fi opere clasice. Totuşi, pentru publicul secolului XX, scrierile sale au păstrat amprenta imperialismului britanic, „în faza sa expansionistă“, după cum se exprima George Orwell, unul dintre cei mai aspri critici ai săi. 

  „Nu are rost să ne prefacem că viziunea lui Kipling asupra vieţii, în general, poate fi acceptată sau iertată de orice persoană civilizată“,  scria Orwell într-un eseu, în 1942.

„Kipling a fost neglijat mult timp de academicieni, probabil din motive politice“, arată Pinney, profesor de engleză de la Universitatea din California.

„Textele sale nu au fost niciodată studiate aşa cum ar fi trebuit, dar lucrurile încep să se schimbe. Este o comoară de lucrări nepublicate şi necunoscute... Este un moment emoţionant pentru academicieni şi pentru fanii lui Kipling“,  a încheiat el.

sursa:http://adevarul.ro/cultura/carti