Atac armat la un concert din Las Vegas! Cel puțin 59 de morți și peste 500 de răniți / VIDEO jpeg

Atac armat la un concert din Las Vegas! Cel puțin 59 de morți și peste 500 de răniți / VIDEO

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 2 octombrie 2017

Cel puțin 59 de persoane au fost ucise și peste 500 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică noaptea la Las Vegas, în timpul unui concert de muzică country în aer liber.

UPDATE: Bilanțul s-a înrăutățit la 59 de morți și 527 de răniți, a precizat șeriful orașului Las Vegas, Joseph Lombardo, într-o conferință de presă. În locuința lui Stephen Paddock, în localitatea Mesquite situată la 120 de kilometri de Las Vegas, anchetatorii au găsit "peste 18 arme de foc, explozivi și mai multe mii de gloanțe, precum și aparate electronice pe care le studiem în prezent", a declarat el.

Poliția l-a identificat pe atacator drept Stephen Paddock, un bărbat alb în vârstă de 64 de ani. Suspectul a fost împușcat mortal de polițiști. Atacatorul se afla la etajul al 32-lea al hotelului-cazinou Mandalay Bay, în apropierea căruia se desfășura concertul, relatează Agerpres.

Circumstanțele în care s-a produs atacul rămân neclare, iar motivația suspectului este necunoscută deocamdată.

Focurile de armă au avut ca țintă persoanele care asistau la un concert al cântărețului Jason Aldean. Într-un mesaj pe Instagram, muzicianul a precizat că el și trupa sa sunt în siguranță.

"Seara a fost mai mult decât groaznică", a spus el, menționând că 'gândurile și rugăciunile' sale merg către toți cei care se aflau duminică noapte la concert.

În imagini provenite de la Mandalay Bay se vede și se aude cum mulțimea de la concert este perturbată de zgomote ce păreau a proveni de la rafalele unei arme automate.