Autor 906 vizualizări


Arheologii confirmă faptul că pietrele neolitice ce constituie ansamblul Stonehenge formează un cerc complet. Misterul a fost rezolvat după ce, datorită verii secetoase, s-a putut descoperi un fin contur al megaliţilor lipsă, informează The Telegraph.

 

De obicei, pământul este irigat de administraţia sitului, pentru menţine pământul umed şi iarba dimprejur verde şi sănătoasă. Însă, în acest an, furtunul folosit a fost prea scurt pentru a acoperi întreg arealul sitului arheologic. Astfel, din întâmplare, secţia incompletă a cercului de piatră a rămas uscată.

Atunci când elemente arheologice sunt îngropate pentru o perioadă lungă de timp, acestea afectează modul în care iarba creşte deasupra lor, chiar multă vreme după dispariţia lor.

În urma ultimelor valuri de căldură au apărut contururi stranii de forturi romane, terasamente din epoca fierului şi câteva rămăşiţe ale monumentelor din epoca de piatră.

English Heritage spune că descoperirea a fost „cu adevărat importantă” şi că dacă ar fi cumpărat un furtun mai lung, atunci semnele nu ar fi putut niciodată observate.

„Mulţi oameni presupun că am excavat întregul sit şi tot ce vom şti despre monument este deja cunoscut”, spune Susan Greaney, de la English Heritage. „Dar, de fapt, există multe lucruri pe care nu le ştim încă şi multe pot fi descoperite chiar prin metode care nu presupun săpături. Este minunat că oamenii care ştiu situl foarte bine şi îl privesc zilnic au putut să observe aceste semne uscate şi să le identifice ca fiind ceea ce sunt.”

Istoricii au dezbătut mult timp dacă Stonehenge era un cerc incomplet în mod intenţionat sau nu, iar nenumăratele studii geofizice şi săpături nu au reuşit să dea un răspuns.

Muncitorul Tim Daw a observat contururile pe pământ – considerate a fi „găurile lăsate de pietre”. El a declarat:„Stăteam pe cărarea destinată publicului şi priveam iarba din apropierea pietrelor, gândindu-mă că ne trebuie un furtun mai lung pentru a ajunge la bucăţile uscate pentru a le revigora. Brusc, mi s-a aprins un beculeţ şi mi-am amintit că semnele erau acolo unde arheologii căutaseră, fără succes, urme ale pietrelor, iar semnele de iarbă uscată puteau însemna asta.”

„L-am chemat pe colegul meu şi le-a văzut şi şi-a dat seama şi el de posibila lor semnificaţie. Nefiind arheologi, am chemat profesioniştii pentru a le evalua.”, continuă Daw. „Încă sunt uimit şi foarte mulţumit că doar uitându-te la ceva, care a fost văzut de zeci de mii de oameni, poate scoate la iveală secrete pe care utilaje sofisticate nu pot.”